UE caută soluţii anti-China pentru a se apăra de expansiunea gigantului asiatic în industriile cheie

Liderii Uniunii Europene, confruntaţi cu sporirea tensiunilor economice globale, au convenit să exploreze noi măsuri pentru a combate dependenţele şi dezechilibrele comerciale globale, în timp ce continuă dialogul, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 19 iun. 2026, 13:23
UE caută soluţii anti-China pentru a se apăra de expansiunea gigantului asiatic în industriile cheie

Oficialii „au discutat eforturile în desfăşurare pentru a consolida autonomia strategică şi competitivitatea UE, sporirea rezilienţei şi a securităţii economice”, se arată într-un comunicat comun dat publicităţii vineri. Deşi nu s-a menţionat explicit, discuţiile s-au concentrat pe China, care are un mare excedent comercial pe relaţia cu UE, şi datorită sprijinului enorm al statului, scrie Agerpres.

Concurenţa produselor chinezeşti deseori mai ieftine pune presiune pe industriile cheie europene şi afectează competitivitatea Europei şi în sectoare cu perspective promiţătoare de creştere, cum ar fi semiconductorii şi AI (inteligenţa artificială).

Există un acord în rândul statelor membre UE că actualele dezechilibre globale economice trebuie combătute, a spus un oficial al blocului comunitar. Acesta a adăugat că liderii au însărcinat Comisia Europeană să dezvolte noi măsuri pentru a contracara dezechilibrele economice „pentru a se asigura că UE are toate instrumentele de care are nevoie pentru a-şi apăra interesele şi a reduce riscurile”.

În plus, oficialii au solicitat Executivului comunitar „să continue să se angajeze într-un dialog constructive cu principalii parteneri economici, pentru a apăra interesele economice şi de securitate ale blocului comunitar. Acest dialog trebuie să furnizeze rezultate”.

La summitul din oraşul balnear francez Evian-les-Bains, care a reunit de luni până miercuri liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Regatului Unit, Italiei, Canadei şi Japoniei, precum şi reprezentanţi de rang înalt ai UE, liderii G7 au convenit să stabilească limite maxime pentru importurilor anumitor materii prime pentru a reduce riscul şantajului de către ţări cum ar fi China.

Te-ar mai putea interesa și
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi....
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să ...