UE cere companiilor care folosesc inteligenţa artificială să se asigure că aceasta nu este utilizată în mod ilegal

Economica.net
09 04. 2019
inteligenta_artificiala_48998700

Proiectele de inteligenţă artificială trebuie să fie transparente, să fie supravegheate uman, să dispună de algoritmi siguri şi de încredere şi să respecte reglementările referitoare la protecţia datelor, a arătat Comisia, printre alte recomandări, scrie News.ro.

Iniţiativa UE face parte din dezbaterile globale referitoare la dacă şi când ar trebui companiile să pună etica înaintea intereselor de afaceri şi când îşi pot permite autorităţile de reglementare să ia măsuri împotriva unor proiecte noi fără să rişte să blocheze inovaţia.

”Dimensiunea etică a inteligenţei artificiale nu este un lux sau ceva suplimentar. Societatea noastră poate beneficia de tehnologie numai dacă există încredere”, a afirmat într-un comunicat comisarul pentru sectorul digital, Andrus Ansip.

Inteligenţa artificială poate detecta frauda şi riscurile de securitate şi îmbunătăţi asistenţa medicală dar poate servi şi la susţinerea unor practici de afaceri fără scrupule şi a unor guverne autoritare.

Comisia Europeană a solicitat sprijinul a 52 de experţi din mediul academic, asociaţii industriale şi companii, între care Google, SAP, Santander şi Bayer, pentru redactarea unor principii de etică.

În luna iunie, companiile şi organizaţiile se pot înscrie într-o fază pilot, după care experţii vor analiza rezultatele, iar Comisia va decide paşii următori.