UE cere o uniune bancară la nivelul zonei euro şi recapitalizarea directă a băncilor prin fondul ESM

Zona euro ar trebui să se îndrepte către o uniune la nivelul sistemului bancar şi ar trebui să ia în calcul recapitalizarea directă a băncilor prin fondul permanent de ajutor financiar, Mecanismul European de Stabilitate (European Stability Mechanism - ESM), potrivit CE.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 13:45
UE cere o uniune bancară la nivelul zonei euro şi recapitalizarea directă a băncilor prin fondul ESM

Apelul Comisiei, formulat într-un document privind strategia zonei euro publicat miercuri, pare să abordeze direct temerile pieţelor financiare în legătură cu problemele sistemului bancar din Spania şi costul guvernului de la Madrid cu salvarea instituţiilor de credit locale – factor care a determinat creşterea costurilor de împrumut ale ţării la niveluri nesustenabile, transmite Reuters.

Acţiunile europene şi-au redus pierderile, iar euro a urcat puternic, în urma recomandărilor, chiar dacă acestea nu sunt propuneri formale. Măsurile prezentate de executivul comunitar se vor confrunta cu o opoziţie foarte puternică din partea statelor membre şi rămân departe de implementare, notează Reuters.

Investitorii sunt îngrijoraţi că finanţele publice din Spania, ţară care are deja dificultăţi în a-şi reduce deficitul bugetar în recesiune, vor deveni nesustenabile dacă statul este nevoit să salveze băncile spaniole, după ce aceastea au fost lovite puternic de prăbuşirea sectorului imobiliar.

Cercul vicios în care statele îndatorate şi băncile vulnerabile financiar se împrumută între ele trebuie întrerupt, potrivit Comisiei.

„O integrare mai puternică între ţările din zona euro în privinţa structurilor de supraveghere, a practicilor, a managementului crizei şi distribuţiei poverii, dar şi în direcţia unei „uniuni bancare”, ar fi completa actuala structură” a uniunii monetare şi economice a Europei, afirmă Comisia.

„Pentru a tăia legătura dintre bănci şi state ar trebui luată în calcul recapitalizarea directă prin Mecanismul European de Stabilitate”, se arată în documentul executivului comunitar.

Mecanismul European de Stabilitate, care intră în vigoare în iulie, poate să împrumute doar statele şi nu direct băncile, chiar dacă numai în scopul recapitalizării. Pentru a schimba această situaţie, statele din zona euro ar trebui să modifice tratatul Mecanismului European de Stabilitate. Timpul este însă tot mai scurt pentru luarea unei astfel de decizii, mai ales din cauza problemelor din Spania.

Germania se opune puternic unei decizii de a permite fondului să recapitalizeze băncile.

Într-o evaluare separată privind planurile fiscale şi de reformă ale Spaniei, Comisia a afirmat că Madridul a făcut progrese majore pentru a-şi ajuta băncile, însă trebuie să rezolve şi restul vulnerabilităţilor rămase în sectorul financiar.

„Reformele recente au ajutat la accelerarea restructurării sistemului bancar şi ar trebui să continue. Totuşi, asigurarea stabilităţii sectorului financiar este încă o provocare. Având în vedere riscul de presiuni asupra finanţării băncilor, este necesar să continuăm consolidarea bazei de capital a acestora”, notează Comisia.

Ministrul Economiei din Spania, Luis De Guindos, a declarat, miercuri, că banca preluată de stat Bankia va fi recapuitalizată prin intermediul fondului ţării pentru restructurarea ordonată a băncilor. Fondul dispune în prezent de resurse de peste patru miliarde de euro, în timp ce Bankia a cerut ajutor de stat de 19 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...