UE cere Republicii Moldova să respecte „integral” obligaţiile din Acordul de liber schimb

Economica.net
19 04. 2017
dsc_0621_42138300

Republica Moldova a primit recent statut de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) – din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan -, în care preşedintele Dodon vede o opţiune la acordul de liber schimb cu UE.

UE a precizat că, deşi îşi încurajează partenerii să întreţină o serie de alianţe de afaceri, ‘ne aşteptăm ca Republica Moldova (…) să-şi respecte integral obligaţiile’, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt în cadrul unui briefing de presă, întrebată fiind despre reacţia UE faţă de primirea de către Chişinău a statutului de observator la Uniunea Economică Eurasiatică.

Jumătate din schimburile comerciale ale Republicii Moldova se realizează cu Uniunea Europeană, iar acordul de liber schimb cu UE oferă Chişinăului acces la cel mai mare bloc comercial din lume. Concomitent, ţara trebuie să rămână deschisă pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană.