UE deblochează 125 de milioane de euro pentru producătorii de fructe şi legume perisabile

În contextul restricţiilor impuse de Rusia pentru produsele agricole venite din UE, Executivul comunitar a anunţat luni deblocarea a aproximativ 125 de milioane de euro pentru a-i susţine pe producătorii europeni de fructe şi legume perisabile, transmite AFP.
Economica.net - lun, 18 aug. 2014, 11:15
UE deblochează 125 de milioane de euro pentru producătorii de fructe şi legume perisabile

Produsele vizate de această măsură sunt tomatele, morcovii, ardeii, varza albă, conopida, castraveţii, ciupercile, merele, perele, fructele roşii, strugurii de masă şi kiwi, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene.

‘Toţi cultivatorii de aceste produse afectate, indiferent dacă fac sau nu parte dintr-o organizaţie a producătorilor, vor fi eligibili să profite de aceste măsuri de sprijin’, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

‘Bugetul prevăzut este de aproximativ 125 de milioane de euro. Ideea este să reducem cantităţile puse pe piaţă pentru ca preţul să nu scadă până la un nivel de criză’, a precizat Roger Waite, purtătorul de cuvânt al lui Dacian Cioloş.

Odată formalizate, în următoarele săptămâni, măsurile se vor aplica într-o manieră retroactivă de la 18 august şi vor rămâne în vigoare până la sfârşitul luni noiembrie. Potrivit unei surse europene, principalii furnizori europeni de fructe şi legume perisabile pentru Rusia şi totodată principalii beneficiari ai acestui sprijin sunt Polonia, Lituania, Belgia şi Olanda.

Roger Waite a mai spus că o reuniune extraordinară a miniştrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene este prevăzută pentru data de 5 septembrie la Bruxelles, pentru a evalua efectele embargoului rus asupra produselor agroalimentare pentru companiile europene afectate.

Direcţia Generală pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene a prezentat săptămâna trecută un raport preliminar privind efectele embargoului rus, ce cuprinde o analiză a fluxurilor comerciale afectate şi situaţia actuală a pieţei diferitelor produse.

La începutul acestei luni preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia. Embargoul nu include însă produsele şi alimentele pentru copii.

La începutul săptămânii trecute, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că România a transmis oficial Comisiei Europene situaţia din sectorul de legume şi fructe, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă pentru produsele alimentare din Uniunea Europeană.

Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, a declarat recent că producătorii de legume şi fructe se află în imposibilitatea de a mai valorifica producţia anului 2014 din cauza invaziei de legume-fructe destinate iniţial pieţei ruseşti şi care, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor membre Comunităţii Europene, au luat calea pieţei româneşti blocând astfel comerţul intern şi intracomunitar pentru operatorii români.

Potrivit sursei citate, zeci de tiruri sunt întoarse din Federaţia Rusă spre ţările UE, iar o parte vor lua calea pieţei de desfacere din România.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat recent că România nu va fi afectată în mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA şi Uniunea Europeană (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și poziția de al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat din......
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Germania forţează o răsturnare a balanței puterilor – Înlocuirea ONU cu o armată UE. Ce propun nemţii în Liban
Ministrul de externe german Johann Wadephul a propus înlocuirea misiunii ONU în Liban al cărui mandat se apropie de expirare ...