UE găzduieşte 10 dintre cele mai cunoscute 23 de site-uri cu aplicaţii piratate

Economica.net
13 02. 2014
internet_browsing_00662300_14655900

Raportul, dat publicităţii la 12 februarie, identifică site-urile de internet care ”subminează în mod critic avantajele comparative ale SUA în inovaţie şi creativitate în detrimentul lucrătorilor americani” ca urmare a ”mărimii şi popularităţii globale”.

Lista cu website-urile din UE include baixedetudo.net (Suedia); darkwarez.pl (Polonia); mp3skull.com (Marea Britanie); putlocker.com (Marea Britanie); rapidshare.com (Cehia); seriesyonkis.com (Spania); thepiratebay.se (Suedia); uploaded.net (Olanda); wawa-mania.ec (Franţa) şi zamunda.net (Bulgaria).

Un alt site, torrentz.eu, ar avea baza în Canada sau Finlanda, în timp ce rapidgator.net se pare că a fost mutat din Marea Britanie în Rusia, unde mai sunt găzduite rutracker.org şi vkontackte.com. Ucraina a fost listată pentru ex.ua şi extratorrent.cc.

Restul site-urilor din lista celor 23 sunt găzduite de Antigua şi Barbuda, Canada, China şi Vietnam.

Site-urile distribuie filme, spectacole de televiziune, muzică, jocuri video, cărţi şi alte aplicaţii, multe dintre ele având originea în Statele Unite.

Cel care a semnat raportul, reprezentantul pentru comerţ al SUA Michael Froman, este responsabil cu negocierile UE-SUA privind acordul de liber schimb.

Este încă neclar în ce măsură acordul va reglementa disputele privitoare la dreptul de proprietate intelectuală. Sancţiunile, impuse de statele gazdă celor care abuzează de drepturile de proprietate intelectuală, variază de la încadrări penale la amenzi de milioane de dolari, sau la amenzi de doar 662 dolari americani de persoană, cum este cazul în Bulgaria.

O reglementare dată săptămâna trecută prevede că cetăţenii UE care cumpără bunuri contrafăcute de pe internet ar putea să se considere ca încălcând legislaţia UE. Compania Rolex a cerut unui cetăţean danez, Martin Blomquist, să distrugă un ceas contrafăcut al renumitei mărci pe care el îl cumpărase de pe un website chinez.