UE interzice zahărul în sucurile de fructe

Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor mediului la Bruxelles, o directivă care interzice adăugarea de îndulcitori în sucurile de fructe, în rândul cărora a fost inclus şi sucul de roşii.
Economica.net - vin, 09 mart. 2012, 11:47
UE interzice zahărul în sucurile de fructe

În viitor, sucurile de fructe nu vor mai conţine, prin definiţie, îndulcitori. Nectarurile, făcute din piure de fructe la care se adaugă apă, pot conţine îndulcitori, dar nu mai pot avea etichete de tipul „fără adaos de zahăr”, pentru a pune capăt potenţialelor confuzii, scrie Agerpres.

Noua directivă ar urma să intre în vigoare cel mai târziu la începutul lunii iunie, odată cu publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea apoi 18 luni la dispoziţie pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.

Pentru a permite industriei alimentare să-i informeze corespunzător pe consumatori atât în perioada de tranziţie, cât şi pe parcursul celor 18 luni suplimentare, directiva le permite operatorilor din industria alimentară să scrie pe etichete că, de la o anumită dată, niciun suc de fructe nu va mai conţine adaos de zahăr, pentru informarea consumatorilor.

Directiva adaugă şi roşiile pe lista fructelor folosite pentru producerea de sucuri. Asta înseamnă că sucurile de roşii vor fi supuse aceloraşi reguli ca cele pentru sucurile de fructe, şi nu doar legislaţiei alimentare generale a UE, aşa cum se întâmplă în prezent.

Noile reguli confirmă legislaţia actuală conform căreia fiecare fruct din care e făcut sucul trebuie indicat în denumirea produsului. Totuşi, dacă sucul este produs din trei sau mai multe fructe, indicaţia poate fi înlocuită cu formularea ‘amestec de fructe’.

Noile reguli se vor aplica tuturor sucurilor de fructe comercializate în UE, indiferent de originea lor. Acest lucru garantează un tratament egal între sucurile de fructe produse în interiorul UE şi cele importate de ţări extracomunitare.

Textul adoptat vineri vizează alinierea directivei UE privind sucurile de fructe la standardele alimentare internaţionale ale Codex Alimentarius. Comisia Codex Alimentarius a fost creată în 1963 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (OAA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a dezvolta standarde alimentare, linii directoare şi texte asociate precum coduri de practică. Scopurile principale sunt protejarea sănătăţii consumatorilor, garantarea practicilor de comerţ corect în comerţul alimentar şi promovarea coordonării activităţilor organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale internaţionale.

Noile reguli privind etichetarea sucurilor de fructe fuseseră aprobate de Parlamentul European la 14 decembrie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Anca Dragu, şefa Băncii Naţionale din Moldova, anunţă o nouă lege pentru criptoactive, din martie 2027
Anca Dragu, şefa Băncii Naţionale din Moldova, anunţă o nouă lege pentru criptoactive, din martie 2027
Republica Moldova va aplica, începând din martie 2027, o nouă lege privind criptoactivele, elaborată pe baza reglementărilor europene, care prevede obligativitatea autorizării furnizorilor de......
VIDEO Pasaj nou în București. Va fi subteran și va costa 320 de milioane de lei. Pe unde vor circula tramvaiele
VIDEO Pasaj nou în București. Va fi subteran și va costa 320 de milioane de lei. Pe unde vor circula tramvaiele
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi startul lucrărilor la un nou pasaj rutier subteran, care va avea o ...
Record pentru datoriile firmelor către stat – 79,4 mld. lei în T3, creştere de 1,8 mld. lei (2,3%) faţă de trimestrul precedent, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Aproape 49.000 de companii au restanţe (analiză RiscoRO)
Record pentru datoriile firmelor către stat – 79,4 mld. lei în T3, creştere de 1,8 mld. lei (2,3%) faţă de trimestrul ...
Valoarea totală a restanţelor înregistrate de firmele din România la bugetul de stat şi bugetele sociale a ajuns la ...
Percheziții la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Anunțul DIICOT
Percheziții la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Anunțul DIICOT
Fostul director comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban, alături de fostul șef al Vămii Constanța, vameși și angajați ...