UE investighează hotărârea arbitrală prin care România este obligată să compenseze investitori din domeniul energiei

România a instituit o schemă de sprijinire a producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin certificate verzi, care a fost aprobată în temeiul normelor privind ajutoarele de stat în iulie 2011. România a modificat schema de ajutoare de mai multe ori în 2013, în 2014 şi ulterior. Comisia a aprobat modificările aduse schemei în temeiul normelor privind ajutoarele de stat în mai 2015 şi decembrie 2016.

Un grup de zece societăţi care au investit în cinci centrale solare fotovoltaice ce au beneficiat de schemă au iniţiat proceduri de arbitraj împotriva României în urma modificărilor. Acestea sunt: LSG Building Solutions GmbH, Green Source Consulting GmbH, Core Value Investments GmbH & Co. KG Gamma, Core Value Capital GmbH, Anina Pro Invest Ltd., Giust Ltd., Risen Energy Solar Project GmbH, Pressburg UK GmbH, Solluce Romania 1 B.V. şi SC LJG Green Source Energy BETA S.R.L. Societăţile au solicitat despăgubiri reprezentând sprijinul de care ar fi beneficiat dacă România nu ar fi modificat schema de sprijin.

Un tribunal arbitral a constatat că România a încălcat Tratatul privind Carta energiei („TCE”) şi, la 20 februarie 2024, a obligat România să despăgubească investitorii pentru pierderile pe care aceştia susţin că le-au suferit ca urmare a modificărilor. Despăgubirile acordate se ridică la 42,2 milioane euro, plus dobânzi şi alte cheltuieli. România a notificat Comisiei această hotărâre în temeiul normelor privind ajutoarele de stat şi a informat Comisia că a efectuat o plată în cadrul hotărârii într-un cont deschis în numele beneficiarilor hotărârii.

În această etapă, opinia preliminară a Comisiei este că hotărârea arbitrală şi executarea acesteia constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea UE („TFUE”), care este incompatibil cu piaţa internă. Comisia va investiga în continuare măsura şi compatibilitatea acesteia cu piaţa internă şi, în special, o posibilă încălcare a tratatelor UE prin măsura de ajutor.

Ajutoarele de stat sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt aprobate de Comisie ca fiind compatibile cu funcţionarea pieţei interne. O măsură care încalcă alte dispoziţii ale dreptului Uniunii nu poate fi declarată compatibilă în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.

Litigiul care a condus la hotărârea arbitrală a fost un litigiu intra-UE. Prin urmare, Comisia va evalua în continuare dacă hotărârea arbitrală şi executarea acesteia încalcă articolul 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolele 267 şi 344 din TFUE în ceea ce priveşte competenţa în ultimă instanţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE”), precum şi principiul general al autonomiei ordinii juridice a Uniunii Europene.

Lansarea unei investigaţii aprofundate oferă României şi părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii, fără să aducă atingere în niciun fel rezultatului investigaţiei.

Jurisprudenţa CJUE stabileşte că arbitrajul intra-UE dintre investitori şi stat bazat pe tratate bilaterale de investiţii este contrar dreptului UE (hotărârea Achmea din 2018, cauza C-284/16). În Comunicarea Comisiei din iulie 2018 privind protecţia investiţiilor se explică faptul că acest lucru se aplică şi clauzei de arbitraj dintre investitori şi stat din TCE. În 2019, 22 de state membre ale UE au semnat o declaraţie privind consecinţele hotărârii Achmea şi aplicarea acesteia în cazul TCE.

În 2021, în hotărârea pronunţată în cauza Komstroy, CJUE a statuat că TCE face parte integrantă din dreptul Uniunii, iar clauza de arbitraj prevăzută de acesta nu se poate aplica litigiilor intra-UE. În 2024, statele membre au semnat o Declaraţie privind consecinţele juridice ale hotărârii Curţii de Justiţie în cauza Komstroy şi înţelegerea comună privind neaplicabilitatea TCE ca temei pentru procedurile de arbitraj din interiorul UE. A urmat retragerea UE din TCE, care a intrat în vigoare la 27 iunie 2025. Mai multe state membre s-au retras, de asemenea, din TCE. România s-a retras la 22 mai 2026, cu efect de la data de 23 mai 2027.

Potrivit sursei citate, dispoziţiile fiabile şi transparente privind sprijinirea producţiei de energie electrică din surse regenerabile sunt importante pentru a asigura încrederea investitorilor şi a permite investiţiile necesare aferente Pactului pentru o industrie curată şi pentru a realiza obiectivelor Uniunii în materie de decarbonizare. Faptul că dreptul Uniunii se opune arbitrajului în materie de investiţii în interiorul UE în temeiul tratatelor bilaterale de investiţii sau al TCE nu înseamnă că investitorii nu beneficiază de protecţia investiţiilor în UE. Acţiunile investitorilor individuali care solicită anularea măsurilor naţionale sau compensaţii financiare sunt de competenţa instanţelor naţionale. Investitorii din UE beneficiază de protecţia acordată de legislaţia UE.

În cazul în care un investitor consideră că investiţia îi este periclitată în mod eronat de o decizie a Comisiei privind ajutorul de stat, acesta poate contesta decizia direct în faţa Tribunalului. În cele din urmă, Directiva privind energia din surse regenerabile (Directiva UE 2018/2001) prevede obligaţia statelor membre de a se asigura că sprijinul acordat proiectelor privind energia din surse regenerabile nu este revizuit într-un mod care să afecteze în mod negativ drepturile acordate prin acest sprijin şi să submineze viabilitatea economică a proiectelor care beneficiază deja de sprijin. O astfel de dispoziţie nu exista în 2013.