UE le recomandă companiilor aeriene să evite să survoleze Iordania

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) le-a recomandat miercuri companiilor aeriene să nu survoleze Iordania, ţară vizată de atacurile Iranului, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 iul. 2026, 17:32
UE le recomandă companiilor aeriene să evite să survoleze Iordania

„Atacurile iraniene recurente cu rachete şi, într-o mai mică măsură, cu drone asupra unor ţinte situate în Iordania, precum şi activarea sistemelor de apărare aeriană provoacă un risc sporit”, a precizat EASA într-o notificare către companii.

Armata iordaniană a anunţat miercuri că a fost vizată de două atacuri iraniene şi că a interceptat şase rachete şi patru drone.

Teheranul, drept ripostă la bombardamentele americane, a lovit Iordania între alţi aliaţi ai Washingtonului în Orientul Mijlociu.

UE recomandă de asemenea evitarea spaţiului aerian al Bahreinului, Kuweitului, Emiratelor Arabe Unite şi Qatarului, precum şi a Golfului Oman. Iranul, Irakul şi Libanul sunt şi ele de evitat.

Această recomandare ar trebui să schimbe puţin planurile de zbor ale companiilor europene, care estimează în general că este mai sigur să survoleze Egiptul şi Arabia Saudită pentru zborurile între Europa şi Asia.

În ceea ce le priveşte, companiile din Orientul Mijlociu continuau miercuri să survoleze Iordania, potrivit datelor Flightradar24.

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...