UE pregăteşte deblocarea unui împrumut important pentru Ucraina înainte de sfârşitul lunii iunie

Odată cu schimbarea prim-ministrului în Ungaria, Uniunea Europeană preconizează să înceapă deblocarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina în cursul celui de-al doilea trimestru, a declarat joi pentru AFP comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 06:36
UE pregăteşte deblocarea unui împrumut important pentru Ucraina înainte de sfârşitul lunii iunie

„Rezultatele alegerilor din Ungaria ne permit acum să deblocăm programul nostru de sprijin de 90 de miliarde de euro în favoarea Ucrainei pentru anul acesta şi anul viitor”, şi-a exprimat satisfacţia Dombrovskis.

„Ne propunem ca prima tranşă a împrumutului nostru către Ucraina să fie transferată către această ţară în al doilea trimestru al acestui an”, adică înainte de sfârşitul lunii iunie, a adăugat el, scrie Agerpres.

Acest împrumut important era blocat de la sfârşitul anului 2025 de către premierul ungar Viktor Orban, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Odată cu înfrângerea electorală înregistrată de Orban duminică, care îl va propulsa pe Peter Magyar la cârma ţării în luna mai, Bruxellesul speră la o dezgheţare rapidă a acestor fonduri.

De altfel, oficiali ai Uniunii Europene vor participa vineri la Budapesta la o primă întâlnire cu echipa viitorului prim-ministru ungar.

Împrumutul de 90 de miliarde de euro este destinat să acopere două treimi din nevoile financiare ale Ucrainei, potrivit lui Dombrovskis.

Însă, a subliniat comisarul european, „putem fi destul de încrezători în capacitatea noastră de a acoperi toate nevoile de finanţare ale Ucrainei”, datorită sprijinului altor parteneri.

Te-ar mai putea interesa și
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Câteva sute de militari americani desfăşuraţi în Estonia în timpul iernii trecute au fost retraşi discret, fără niciun semn clar privind momentul în care s-ar putea întoarce sau dacă se......
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării - Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat că dezbaterea de vineri, de la Palatul Cotroceni, ...
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta creşterea economiei, anunţă Ministrul de Finanţe de la Atena
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta ...
Sectorul bancar din Grecia a ieşit din anii de criză într-o poziţie puternică şi acum are oportunitatea unică de a ...
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale – avocaţi
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale ...
Furnizorii de servicii digitale de pe teritoriul Uniunii Europene (UE) vor trebui ca, din 18 august 2026, să răspundă ...