UE promite 500 de milioane de euro ţărilor din Balcanii de Vest pentru a face faţă crizei energetice

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri, de la Skopje, un ajutor financiar de 500 de milioane de euro pentru ţările din Balcanii de Vest, pentru ca acestea să poată face crizei energetice, informează AFP.
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 08:59
UE promite 500 de milioane de euro ţărilor din Balcanii de Vest pentru a face faţă crizei energetice

Această sumă va fi destinată „regiunii întregi pentru investiţii în ceea ce este necesar pentru a obţine independenţa” în domeniul energiei, a declarat Ursula von der Leyen, fără a preciza termenele la care va fi oferit acest ajutor.

Ea a menţionat totuşi la investiţii în infrastructura energetică.

Anunţul intervine într-un moment în care preţurile la energie sunt în creştere din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi odată cu apropierea iernii.

Astfel, începând din ianuarie, Macedonia de Nord va putea conta pe un sprijin bugetar de 80 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene din capitala acestei ţări, prima etapă a unui turneu diplomatic în Balcanii de Vest.

Acest anunţ este de natură să ajute ţările din regiune, în contextul în care Macedonia de Nord de exemplu produce doar două treimi din electricitatea de care are nevoie anual.

„Criza energetică şi economică provocată de războiul din Ucraina a unit Europa. Doar uniţi vom putea să facem faţă lipsei de energie şi de hrană”, a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.

Macedonia de Nord şi majoritatea ţărilor din regiune sunt în stadii diferite în negocierile lor de aderare la Uniunea Europeană (UE).

În pofida duratei acestui proces, de peste un deceniu în unele cazuri, UE a reiterat de nenumărate ori că Balcanii de Vest fac parte din familia europeană.

Lentoarea apropierii de UE a provocat o ascensiune a euroscepticismului în aceste ţări, deschizând calea pentru o întărire a influenţei ruse în regiune, avertizează experţi.

Vizita Ursulei von der Leyen miercuri la Skopje este a doua sa vizită în acest an în Macedonia de Nord. În iulie, ea s-a adresat deputaţilor din parlamentul de la Skopje, cu o zi înainte de deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE.

Ursula von der Leyen urmează de asemenea să se deplaseze în Kosovo, Serbia, Muntenegru şi Albania, în cadrul turneului său în regiune.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...