Licitaţii publice: UE schimbă regulile: Preţul cel mai mic nu va mai fi criteriu obligatoriu

Regulile privind achiziţiile publice în Uniunea Europeană vor fi schimbate ca urmare a noilor norme adoptate miercuri de Parlamentul European, care nu vor mai obliga autorităţile publice să aleagă la licitaţii oferta cea mai competitivă sub aspectul preţului, ci vor avea posibilitatea de a opta pentru ofertele care corespund cel mai bine criteriilor respectării drepturilor sociale şi protejării mediului înconjurător, transmite AFP.
Economica.net - mie, 15 ian. 2014, 21:33
Licitaţii publice: UE schimbă regulile: Preţul cel mai mic nu va mai fi criteriu obligatoriu

Astfel, autorităţile publice vor avea dreptul să aleagă oferte cu preţuri mai ridicate, dar care sunt mai adaptate nevoilor proprii, cum ar fi de exemplu produsele alimentare considerate potrivite pentru pacienţii unui spital sau prestaţiile efectuate de lucrători cu handicap.

Prin aceste norme ‘se va pune capăt numeroaselor abuzuri care au condus la practici de dumping social şi de mediu’, explică eurodeputatul belgian Marc Tarabella, raportor al unui dintre textele adoptate.

Un alt obiectiv este acela de a ‘creşte flexibilitatea şi de a reduce birocraţia, ce afectează în special întreprinderile mici şi mijlocii, care de multe ori sunt descurajate să participe la licitaţii pentru că formalităţile sunt prea costisitoare’, precizează la rândul său comisarul european pentru Piaţa Internă, Michel Barnier. Licitaţiile publice reprezintă 18% din PIB-ul UE şi odată cu simplificarea procedurilor se vor economisi în fiecare an între 80 şi 100 de miliarde de euro, estimează comisarul european.

Comisia Europeană intenţionează de asemenea să faciliteze accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la licitaţiile publice, între modalităţi fiind separarea acestora pe secţiuni şi limitarea condiţiilor privind capacitatea financiară cerute pentru a li se permite înaintarea unei oferte.

Normele adoptate miercuri, pe care statele membre trebuie să le transpună în legislaţia internă în cel mult doi ani, fac referire şi la contractele de concesiune, prin care administraţiile subcontractează unele prestaţii către operatori privaţi, cum ar cazul exploatării porturilor, autostrăzilor cu plată, a parcărilor sau distribuţia de energie.

De asemenea, administraţiile locale nu vor fi obligate să achiziţioneze mai multe bunuri şi servicii de la companiile private decât achiziţionează în prezent, explică în continuare Barnier. Autorităţile locale vor continua ‘să stabilească obligaţiile serviciului public pe care le consideră necesare, cât şi modul lor de finanţare’, precizează el.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...