UE se teme de un incident în Ucraina: „cea mai masivă desfăşurare” de trupe ruseşti înregistrate vreodată la frontiera cu Ucraina – 100.000 de militari ruşi

Uniunea Europeană (UE) a afirmat luni că se teme de "un incident" în urma "celei mai masive desfăşurări" de trupe ruseşti înregistrate vreodată la frontiera cu Ucraina, notează AFP.
AGERPRES - mar, 20 apr. 2021, 08:46
UE se teme de un incident în Ucraina:

”Există un risc de escaladare prin desfăşurarea a 100.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Este vorba despre desfăşurarea cea mai masivă la care am asistat vreodată”, a indicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la finalul unei reuniuni în sistem de videoconferinţă a miniştrilor de externe din UE, potrivit textului publicat de serviciile sale.

În cursul conferinţei de presă organizate după reuniune, el s-a referit iniţial la un număr de 150.000 de militari ruşi, fără a oferi detalii despre sursa acestor informaţii.

Această cifră a fost corectată, fără explicaţii, în textul intervenţiei sale publicată online seara.

„Este îngrijorător. Nu suntem la adăpost de un incident (…) Această consolidare militară trebuie să înceteze şi noi îi cerem Rusiei dezescaladarea”, a insistat Josep Borrell.

Ucraina se teme că Kremlinul nu caută decât un pretext pentru a o ataca. În cadrul reuniunii, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, i-a informat pe omologii săi din cele 27 state UE în legătură cu ultimele evoluţii de la frontiera ucraineano-rusă.

El a anunţat pe contul său de Twitter că a propus ”un plan în etape cu privire la maniera de a descuraja Moscova să continue escaladarea” violenţelor.

”Elementul-cheie este pregătirea unei noi serii de sancţiuni sectoriale. Sancţiunile individuale nu mai sunt suficiente”, a declarat şeful diplomaţiei de la Kiev.

Europenii însă au decis o temporizare. ”Nu se merge către noi sancţiuni economice. Nu este încă ceea ce se conturează”, a răspuns Josep Borrell.

”Noi am felicitat Ucraina pentru reacţiile sale măsurate şi am susţinut suveranitatea şi integritatea teritoriului său. Uniunea Europeană nu va recunoaşte anexarea Crimeei” de către Rusia, din 2014, a conchis el.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune pentru navigaţia civilă în regiune, iar experţi turci cer un cadru mai......
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, ...
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest ...