UE: Volkswagen şi Fiat Chrysler s-ar putea confrunta cu amenzi masive din cauza emisiilor

Grupurile auto Volkswagen şi Fiat Chrysler (FCA) s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 1,83 miliarde de euro şi, respectiv, 746 de milioane de euro, dacă nu vor reuşi să îndeplinească ţintele UE privind emisiile stabilite pentru 2021, se arată într-un raport al firmei de consultanţă AlixPartners publicat miercuri, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 26 iun. 2019, 06:42
UE: Volkswagen şi Fiat Chrysler s-ar putea confrunta cu amenzi masive din cauza emisiilor

Studiul arată cât de dificil este pentru producătorii auto să îndeplinească reglementările europene care prevăd reducerea emisiilor automobilelor pentru pasageri la 95 de grame de CO2 per kilometru până în 2021.

AlixPartners estimează mărimea potenţialelor amenzi pe baza nivelului emisiilor raportate de producătorii auto la finalul lui 2017. De atunci, majoritatea şi-au redus emisiile de CO2 prin vânzări mai ridicate de vehicule electrice şi hibride.

Volkswagen a anunţat că intenţionează să îndeplinească reglementările din Europa, în timp ce Fiat Chrysler susţine că va apela la cea mai ieftină opţiune pentru respectarea acestor reglementări, o măsură care ar putea include plata amenzilor.

Volvo şi Toyota sunt singurii mari producători auto care nu se vor confrunta cu amenzi şi ar putea vinde surplusul lor de credite de emisii de CO2 altor grupuri auto, arată studiul AlixPartners.

Conform acestuia, cea mai mare amendă se va aplica grupului german Volkswagen deoarece are cea mai mare cotă de piaţă din Europa. Pentru a îndeplini normele UE, VW vrea să lanseze producţia de masă a vehiculelor electrice în 2020.

AlixPartners estimează că în următorii trei ani vânzările auto vor stagna sau vor scădea, afectând marjele de profit ale furnizorilor şi producătorilor auto.

Proiectarea şi producerea simultană a vehiculelor electrice şi a celor cu combustie va costa anual producătorii auto 2,3 miliarde de dolari pe platformă, se arată în studiu.

Conform datelor publicate de Parlamentul European, există două modalităţi de reducere a emisiilor de CO2 la maşini: eficientizarea acestora sau schimbarea combustibilului. În momentul de faţă, majoritatea maşinilor din Europa folosesc benzină (52%) şi motorină (37%). În pofida cotei mici de piaţă (aproximativ 1,5% dintre maşinile noi), numărul de înmatriculări de automobile electrice în UE a crescut constant în ultimii ani. Vânzările de vehicule cu baterii electrice în UE au crescut cu 51% în 2017 faţă de 2016.

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, guvernele europene au ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului. În consecinţă, autorităţile au cerut producătorilor auto să revizuiască acest mecanism.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...