UE vrea să facă o nouă încercare spre un sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE

Comisia Europeană vrea să propună introducerea, din 2023, a unui sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE, în speranţa că aceste reguli, care în trecut nu au reuşit să strângă sprijinul necesar, au acum o şansă mai bună dacă vor urma soluţiilor globale care ar urma să fie propuse de OECD, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 09:46
UE vrea să facă o nouă încercare spre un sistem mai unificat de impozitare a companiilor din UE

Potrivit unor documente consultate de Reuters, Executivul comunitar va prezenta marţi un plan în acest sens, inclusiv o propunere şi alte măsuri pentru ajustarea modului de impozitare a companiilor din UE, în ideea de a-l face mai adecvat cu lumea modernă, în care afacerile sunt deseori transfrontaliere şi derulate via Internet.

În paralel, statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) ar urma să cadă de acord, în luna iunie, asupra unui set de reguli globale cu privire la taxarea multinaţionalelor precum Google, Amazon, Facebook, Apple sau Microsoft, precum şi un plan vizând un impozit minim pe profit la nivel global. Ideea OECD este să oprească guvernele să concureze între ele prin reducerea impozitelor şi atragerea de investiţii, astfel încât profiturile să poată fi taxate acolo unde sunt consumatori şi nu în locurile unde compania şi-a mutat sediul fiscal din motive de taxe reduse.

Comisia Europeană vrea să folosească acordul la nivelul OECD pentru a permite un set de reguli mai uniforme cu privire la impozitarea companiilor din cele 27 de state membre UE, unde în prezent există 27 de sisteme diferite de impozitare.

„Viitorul acord global va marca un pas decisiv în reforma sistemului internaţional de taxare a companiilor. La nivelul UE trebuie să ne folosim de acest progres şi să prezentăm o agendă la fel de ambiţioasă de taxare a companiilor care să asigure o impozitare corectă şi eficientă”, se arată într-un proiect de comunicat ce ar urma să fie publicat marţi de Comisia Europeană.

Reuters susţine că Executivul comunitar ar urma să propună ‘Business in Europe: Framework for Income Taxation’, sau BEFIT, un set de reguli de taxare a corporaţiilor valabil pentru întreaga Uniune Europeană, care ar permite taxarea aceloraşi lucruri de-a lungul blocului comunitar şi alocarea veniturilor din taxe la nivel naţional între state UE potrivit unei formule de calcul.

Elementele importante care vor fi luate în calcul pentru viitoare formulă includ acordarea unei ponderi adecvate vânzărilor în funcţie de destinaţie şi cum să fie reflectată importanţa pieţei unde o multinaţională face afaceri. De asemenea, vor fi luate în calcul activele, inclusiv cele intangibile, şi munca pentru a asigura o distribuţie echilibrată a veniturilor din taxele pe companii de-a lungul ţărilor cu diferite profile economice, se mai arată în proiectul de comunicat consultat de Reuters.

Comisia Europeană estimează că regulile BEFIT vor reduce barierele în calea investiţiilor transfrontaliere, vor diminua birocraţia şi costurile de conformitate pe piaţa unică de 450 de milioane de locuitori din UE, vor combate evaziunea fiscală şi vor sprijini crearea de locuri de muncă, creşterea economică şi investiţii. De asemenea, ar oferi o modalitate mai simplă şi mai corectă de alocare a veniturilor din taxe între statele membre şi ar asigura venituri din taxe pe companii mai predictibile pentru guverne.

Cu toate acestea, precedentele tentative ale Comisiei pentru modificarea regulilor de impozitare a companiilor din UE au eşuat. Stabilirea ratelor de impozitare este o prerogativă a parlamentelor naţionale, care o apără cu îndârjire. În 2011, Comisia a propus ca statele UE să unifice cel puţin ceea ce taxează, mai degrabă decât nivelul taxelor, într-o propunere denumită baza fiscală consolidată comună a societăţilor (Common Corporate Consolidated Tax Base – CCCTB). Însă propunerea a fost abandonată pentru că multe guverne UE au văzut în ea un prim pas care ar fi acordat UE un cuvânt de spus asupra politicilor fiscale naţionale şi, ulterior, asupra ratelor efective de impozitare.

Te-ar mai putea interesa și
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară în cel mai cunoscut sat din România care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai exclusiviste piețe imobiliare din țară. Casele scoase la vânzare aici sunt foarte rare, iar......
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni ...
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping actuala formă a proiectului Legii salarizării ...
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul ...
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...