UEFA împarte federaţiilor europene 935 de milioane de euro din încasările de la EURO 2024

Cele 55 de federaţii membre ale UEFA vor împărţi 935 de milioane de euro din încasările de la EURO 2024 în următorii patru ani, plus 331 de milioane de euro în premii şi 240 de milioane de euro pentru cluburile care au avut jucători la turneul final din Germania, câştigat de echipa Spaniei, scrie EFE.
AGERPRES - mar, 20 aug. 2024, 16:25
UEFA împarte federaţiilor europene 935 de milioane de euro din încasările de la EURO 2024

UEFA a publicat marţi raportul privind EURO 2024, care consideră competiţia ”un succes răsunător” şi care va permite redistribuirea cifrei record de 935 de milioane de euro între cele 55 de federaţii ale sale prin programul ”HatTrick”.

Acest program a fost creat de UEFA în 2004 pentru ca veniturile din competiţia continentală masculină să revină federaţiilor sale şi să le investească în proiecte de dezvoltare pe termen lung, precum construcţia de infrastructură, centre şi terenuri de antrenament sau în iniţiative precum lupta contra meciurilor trucate, licenţierea cluburilor, dezvoltarea jucătorilor de tineret, fotbal de bază şi feminin, bună guvernare, arbitraj şi responsabilitate socială.

După turneul final din 2024, în Germania 190 de cluburi şi 21 de asociaţii regionale au primit 7 milioane de euro sub formă de ajutor financiar pentru proiecte de sustenabilitate prin fondul pentru climă EURO 2024.

Meciurile de la EURO 2024 au fost urmărite live de 5,2 miliarde de telespectatori, respectiv de 2,7 milioane de spectatori pe stadioane. Nu mai puţin de 81% dintre spectatori au folosit mijloace de transport durabil pentru a ajunge la stadioane.

”UEFA a fost hotărâtă să pună sustenabilitatea în centrul organizării EURO 2024. Sistemele de transport public gratuite şi la preţ redus au ajutat 81% dintre spectatori să folosească mijloace de transport ecologice pentru a ajunge pe stadioane, fiecare dintre ei se angajează să respecte principiile economiei circulare: reutilizarea, reducerea, reciclarea şi exploatarea deşeurilor”, se arată în document forului european.

UEFA a investit 32 de milioane de euro în implementarea strategiei de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) a turneului, inclusiv angajarea unei echipe de 500 de voluntari şi manageri de sustenabilitate în fiecare dintre cele zece oraşe gazdă ale turneului final.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...