Ulei gratuit în schimbul uleiului folosit. Carrefour a extins serviciul de colectare în șapte noi județe

Clienții Carrefour din toată țara pot aduce recipiente cu ulei folosit în 84 de magazine ale grupului francez. Pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt marcă proprie Carrefour.
Alina Stanciu - lun, 26 iun. 2023, 14:38
Ulei gratuit în schimbul uleiului folosit. Carrefour a extins serviciul de colectare în șapte noi județe

La patru ani de la lansare, Carrefour România extinde campania de colectare a uleiului alimentar uzat în șapte noi județe din țară. În această lună, 11 magazine din județele Timiș, Constanța, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Giurgiu și Arad, la care se adaugă și municipiul București, se alătură proiectului. În prezent, campania acoperă un total de 41 de județe, unde românii pot găsi în proximitatea casei un punct de colectare a uleiului strâns în urma pregătirii meselor acasă, informează Carrefour.

Compania beneficiază de o infrastructură națională de reciclare a uleiului din care fac parte 84 de magazine, dotate cu urne speciale de colectare. În magazinele Carrefour incluse în campanie (hipermarket, market, Supeco) clienții pot aduce recipiente cu ulei folosit și beneficia de recompense, conform unui mecanism foarte simplu: pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt.

Pentru ca uleiul depus la punctele de colectare să fie acceptat, clienții trebuie să respecte câteva criterii:

  • uleiul să provină din surse vegetale și să fie curățat de impurități și apă;
  • uleiul uzat să fie pus în recipiente de tip PET, sigilate ermetic;
  • PET-ul să fie curat pe exterior, fără urme de ulei sau găuri.

În perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023, aproximativ 900.000 de litri de ulei uzat au fost colectați, procesați și transformați în alte tipuri de resurse cu sprijinul organizației Respiră Verde. De asemenea au fost oferiți a schimb aproape 240.000 de litri de ulei proaspăt marcă proprie Carrefour.

La un calcul simplu, dat fiind că un litru de ulei ars poluează un milion de litri de apă, cantitatea de ulei colectată se poate traduce în cca. 900 de milioane de litri de apă curată.

Carrefour a implementat în toamna anului trecut același sistem de colectare și pentru bateriile electrice, în toate hipermarketurile din țară. Din septembrie 2022, până în februarie 2023, clienții au adus la schimb peste 600.000 de baterii uzate, în cadrul campaniei „Încarcă-ți bateriile cu o faptă bună“.

Ambele inițiative fac parte din programul național de colectare a deșeurilor reciclabile Punem Preț pe Plastic, prin care Carrefour își propune să cultive comportamente de consum responsabil în rândul clienților și să contribuie, prin proiecte dedicate, la un mediu înconjurător mai curat.

Te-ar mai putea interesa și
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor de animale dreptul de a-şi procesa propriile alimente, menit......
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Autorităţile poloneze se aşteaptă ca deficitul bugetar general să rămână neschimbat la 7,1% din PIB în 2027, aproape ...
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a fost informată privind trei incidente cu ...