Ştiţi cu ce se ocupă un gemolog? Nici ministrul Muncii nu ştie! Mai mult, nu apare nici în DEX, dar este în lege. Gemologul este una dintre cele 56 de ocupaţii noi incluse în nomenclatorul meseriilor din România. Întrebată ce presupune această profesie, Claudia Boghicevici a făcut doar promisiunea că informaţiile vor fi obţinute de la sediul ministerului, relatează România TV.