Ultima oră. Dronă rusească găsită în Vrancea. Armata nu știe când a picat. SRI a intrat pe fir
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/drona-vaslui-534567-747x420.jpeg)
O dronă rusească a fost găsită de autorități în județul Vrancea, în comuna Tănăsoaia. Aparatul de zbor a căzut în curtea unei case părăsite și nu a provocat pagube materiale. Potrivit informațiilor Digi24, drona nu are legătură cu atacurile rusești asupra porturilor de la Dunăre, din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Armata, Serviciul Român de Informații și Poliția se află în localitate pentru a aduna probe. Aparatul de zbor a fost descoperit de localnici în curtea unei case nelocuite, motiv pentru care nu au existat persoane rănite. Autoritățile nu au identificat niciun crater în zona incidentului, iar drona nu era încărcată cu explozibil. De asemenea, la fața locului au fost găsite mai multe fragmente din aparatul de zbor. Potrivit informațiilor Digi24, nu este clar când a avut loc incidentul, cel mai probabil drona a căzut pe teritoriul României în zilele trecute. Descoperirea a fost făcută sâmbătă, 17 ianuarie, când localnicii au apelat numărul de urgență 112.
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a identificat, duminică, în jurul orei 1:15, un grup de drone aeriene ale Federației Ruse care evoluau în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 10 km nord de frontiera cu România.
Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT, la ora 1:21, starea de alertă încetând la ora 1:40.
Potrivit MApN, nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național.