Cât lași statului atunci când vinzi o casă sau un apartament. Prețul nu mai contează

Legislația în privința fiscalizării vânzărilor de locuințe s-a modificat de mai multe ori în ultimii ani, ultima dată chiar substanțial. Dacă până în urmă cu un an și jumătate, conta suma încasată, acum alte criterii sunt importante.
Economica.net - D, 30 nov. 2025, 08:59
Cât lași statului atunci când vinzi o casă sau un apartament. Prețul nu mai contează

Taxele pe care cei care vând o locuință trebuie să le plătească au depins întotdeauna de prețul de vânzare. Din 2024, însă, lucrurile stau diferit. Criteriul în funcție de care afli cât plătești la stat este intervalul de timp în care ai deținut respectiva casă sau respectivul apartament. Mai exact, până la începutul lui 2024, tranzacțiile cu valori sub 450.000 de lei, adică circa 93.000 de euro în acel moment, nu presupuneau plata de taxe. În prezent, însă, toate tranzacțiile făcute de persoane fizice sunt impozitate. Așa cum spuneam, criteriul este perioada de timp în care proprietarul a deținut casa sau apartamentul vândut. Astfel, notează www.sigurantafinanciara.ro, dacă locuința a fost deținută mai puțin de trei ani, vei plăti 3%, iar dacă a fost deținută peste trei ani, vei achita 1% din valoarea de vânzare.

Plata se realizează direct la notar în ziua semnării contractului de vânzare-cumpărare. Notarul este cel care reține suma datorată și o virează ulterior în conturile statului, fără comision suplimentar pentru această operațiune.

Situații speciale. Cine nu plătește impozit

Regula generală este cea de mai sus, dar legea prevede și mai multe situații speciale. Iată care sunt:

În cazul coproprietății, fiecare proprietar plătește impozitul proporțional cu cota deținută. Dacă în acte nu este menționată o cotă distinctă, se consideră împărțire egală.

Pentru imobile obținute prin moștenire, perioada de deținere începe din momentul eliberării certificatului de moștenitor sau al partajului succesoral.

În cazul locuințelor noi, data de dobândire se consideră momentul recepției finale a construcției, atestat prin proces-verbal.

Pentru imobile neterminate sau în curs de edificare, perioada de deținere curge de la data dobândirii terenului pe care urmează să fie construit imobilul.

AICI poți consulta toate situațiile în care nu vei plăti impozit

 

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...