Ultimul draft al proiectului legii securităţii IT din Germania menţionează necesitatea consensului în evalurea riscurilor furnizorilor de telecom

Economica.net
23 11. 2020
5g_internet_85940349586768_87900900

Modul în care va putea fi luată o astfel de decizie va conduce în final la concluzia dacă Huawei va fi exclusă sau nu de pe piața germană.

Conform Reuters, proiectul urmăresțe crearea unui mecanism de decizie agreat atât de Cancelarul Angela Merkel, care își dorește relații comerciale strânse cu China, cât și de Partidul Social Democrat (SPD), formațiune aflată în coaliția guvernamentală și care prin ministrul de externe Heiko Mass au adoptat o atitudine mai sceptică față de Beijing.

Cea mai recentă versiune a legii germane privind securitatea IT încearcă să rezolve problemele prin înființarea unui Comitet permanent format din reprezentanți ai Cancelariei și ai ministerelor de interne, economiei și afacerilor externe, în care deciziile să fie luate prin consens. În cazul în care nu se va reuși să se ajungă la o înțelegere comună, problema va fi supusă atenției miniștrilor și ulterior, dacă neînțelegerile vor persista, ea va intra în procedura de soluționare a litigiilor a guvernului.

Implementarea acestui proces extrem de complicat și în care accentul este pus pe existența consensului ar reprezenta o victorie tactică pentru Huawei, care neagă acuzațiile SUA că echipamentul său ar conține căi de access secrete și că ar avea obligații față de Beijing. Astfel, luarea oricărei măsuri de excludere ar necesita existența unor dovezi clare, cât și încredere politică generală că echipamentul companiei aduce riscuri de securitate.

O sursă guvernamentală a declarat pentru Reuters că ultima variantă a propunerii legislative ar trebui să ajungă în guvernul german pentru aprobare în luna decembrie.