Ultimul preţ pentru cea mai aşteptată autostradă din România, Sibiu – Piteşti: 3,3 miliarde de euro, dublu faţă de Master Plan

Costul realizării autostrăzii Sibiu – Piteşti ajunge la 15 miliarde de lei (3,3 miliarde de euro), conform celor mai recente date de la Ministerul Transporturilor. În Master Planul General de Transport, cea mai aşteptată şosea de mare viteză din România apare cu un cost estimat la 1,67 miliarde de euro.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 20:35
Ultimul preţ pentru cea mai aşteptată autostradă din România, Sibiu – Piteşti: 3,3 miliarde de euro, dublu faţă de Master Plan

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu – Piteşti este de 15,06 miliarde de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor care modifică HG 1418/2008 prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici iniţiali ai obiectivului de investiţii „Autostrada Sibiu-Piteşti”.

„Faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuat o serie de revizuri, principalele constând în reinvestigarea terenului și studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural și cultural, cât și a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri cât şi cel turistic şi de pasageri”, se explică în nota de fundamentare a noului proiect.

De asemenea, pentru stabilirea variantei optime de traseu au fost analizate 7 alternative. Actualul proiect prevede construirea a 122,95 kilometri de autostradă, spre deosebire de studiul de fezabilitate din 2008 când traseul autostrăzii era estimat la 116,64 km şi împărţit în 3 sectoare:
– Sector I Sibiu (Vestem) – Boiţa – Racoviţa (Cornetu) în lungime de 40,2 km;
– Sector II Racoviţa (Cornet) – Tigveni în lungime de 38,3 km;
– Sector III Tigveni – Curtea de Argeş – Piteşti în lungime de 38,14 km;

În prezent s-a realizat revizuirea traseului la secţiunea de la capătul autostrăzii dinspre Sibiu, deoarece iniţial autostrada Sibiu – Piteşti prevedea conexarea cu viitorul Drum Expres Făgăraș – Sibiu în zona localității Vestem. Datorită realizării Variantei de ocolire Sibiu la profil de autostradă, s-a prevăzut ca autostrada Sibiu – Pitești să se conexeze la actualul Nod rutier existent al variantei de ocolire Sibiu cu reconfigurarea elementelor constructive necesare, și resectorizarea traseului revizuit al autostrăzii, a cărei lungime estimată este de aprox. 122,95 km.

În secțiunea de capăt a autostrăzii dintre Curtea de Argeș și Pitești traseul se menține relativ apropiat de cel stabilit în anul 2008 cu corecții locale, în general datorate evitării la maxim a siturilor protejate.

ECONOMICA.NET a relatat anterior despre faptul că preţul autostrăzii Sibiu – Piteşti va depăşi nivelul estimat în Master Plan, de 1,67 miliarde de euro.

„Ultimele estimări din Studiul de Fezabilitate în derulare duc preţul autostrăzii Sibiu – Piteşti la 2,2 miliarde de euro, dar este posibil să fie mai mult, poate chiar 3 miliarde de euro”, declarat atunci Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

Totuşi, preţul final al construcţiei, ce va rezulta după licitaţie, va fi mai mic, potrivit reprezentantului API, care anticipează că firmele vor licita sub preţul estimat în noul SF.

Interesant este că, potrivit studiului elaborat în 2008 de către IPTANA SA şi SCETAUROUTE, costurile totale de construcţie a celor 116,64 de kilometri ai autostrăzii Sibiu – Piteşti erau estimate tot la un nivel dublu faţă de Master Plan, respectiv 3,24 miliarde de euro, conform datelor publicate pe site-ul Companiei de Drumuri.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat marţi, 11 iulie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţurile de participare la licitaţie pentru proiectarea şi execuţia secţiunilor 1 şi 5 ale autostrăzii Sibiu Piteşti. Valoarea estimată a contractelor pentru proiectarea şi execuţia secţiunilor de la capetele autostrăzii, este de 765 de milioane de lei pentru Sibiu-Boiţa (lotul 1) şi 1,83 de miliarde de lei pentru Piteşti – Curtea de Argeş.

Sibiu-Boiţa: 13 km

“Lotul 1 aferent Sectiunii 1 se intinde intre km. 0+000 – km. 13+170, iar traseul autostrazii va începe în zona localitatii Selimbar, la intersectia cu centura Sibiu. Aliniamentul se continua la vest de Drumul national DN7, in paralel cu acesta, fiind amplasat intr-o zona colinara pana la km 6, in zona localitatii Vestem. În continuare, traseul autostrazii traverseaza la vest de Talmaciu, drumul judetean DJ 105G Avrig – Marsa – Talmaciu – Sadu pana in zona Boita unde este prevazut un nod rutier ce asigura conectivitatea temporara a autostrazii Sibiu-Pitesti cu DN7”, se arată în anunţ.

Termenul de execuţie este de 108 luni, care include şi perioada de garanţie de 60 de luni.

Piteşti-Curtea de Argeş: 30 km

„Sectiunea 5 se intinde intre km 92+600 si km 122+950, iar traseul autostrazii va începe în zona localitatii Curtea de Arges si va contiua traseul paralel cu raul Arges pana la actuala centura a Municipiului Pitesti. Traseul acestei sectiuni este amplasat in judetul Arges si are o lungime de 30.35 km”, se arată în anunţ.

Termenul de execuţie este de 120 luni, care include şi perioada de garanţie de 60 de luni.

Termenele de depunere a ofertelor sunt 17, respectiv 18 octombrie.

Modalitatea de selectare a ofertelor câştigătoare pentru fiecare dintre cele două tronsoane este ceva mai complexă decât de obicei. Criteriul preţului va conta doar în proporţie de 50%. Restul de 50% din punctajul total se va referi la calitatea lucrărilor, la garanţia suplimentară a lucrărilor oferită de constructor în plus faţă de cea standard şi chiar la experienţa proiectanţilor şi a inginerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru Capitală, modelul......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, ...
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...