UMF ‘Carol Davila’: Peste 4.300 de consultaţii medicale gratuite, pe litoral

21 08. 2022
medic

Desfăşurată în perioada 15-19 august 2022 în intervalele orare 9,00-12,00 şi 15,00-18,00, precum şi pe 20 august, între orele 9,00 şi 12,00, campania a vizat screeninguri pentru melanom (2.014), sindrom metabolic (1.525) şi osteoporoză (835) şi a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD) şi Societatea Română de Endocrinologie (SRE), cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al UMF „Carol Davila” transmis, duminică, AGERPRES, în cele peste 330 de ore au fost acordate 4.374 de consultaţii medicale (dublul numărului înregistrat în prima ediţie a campaniei – 2.066). Consultaţiile au fost făcute de 26 de medici rezidenţi şi specialişti dermatologi şi endocrinologi, în puncte special amenajate pe plajă (corturi puse la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale) în staţiunile Costineşti, Neptun, Olimp, Saturn, Mangalia.

„Rezultatele record înregistrate anul acesta (…) demonstrează încă odată că interesul oamenilor de a preîntâmpina apariţia unor posibile afecţiuni este unul foarte mare. Acţiunile de screening s-au derulat sub condiţiile restrictive impuse de pandemia COVID-19 şi în acest context nu putem decât să le mulţumim tuturor turiştilor care au trecut pragul campaniei şi să le promitem că vom reveni şi în 2023 la Malul Mării pentru a le oferi noi consultaţii în cele două importante specialităţi medicale, dermatologie şi endocrinologie ” a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, citat în comunicat.

Coordonatorii principali ai acestui proiect sunt prof. univ. dr. Viorel Jinga, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prorector al UMFCD şi preşedinte al SRE, dr. Alin Nicolescu, secretar general al SRD, conf. univ. dr. Magda Constantin şi economistul Cristina Ecaterina Schipor, director executiv al DSP Constanţa.