Un mare distribuitor de materiale pentru amenajări interioare a intrat în insolvenţă

Proges, unul dintre principalii importatori și distribuitori de materiale pentru amenajări interioare a intrat în insolvenţă. De reorganizarea companiei se va ocupa Casa de Insolvență Transilvania.
Andrada Ghira - mar, 10 iul. 2012, 09:18
Un mare distribuitor de materiale pentru amenajări interioare a intrat în insolvenţă

Tribunalul Oradea a acceptat cererea companiei de intrare în reorganizare judiciară. Proges a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri netă de 41,5 milioane de euro şi o pierdere de 313.000 de euro, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Datoriile companiei se ridicau la 33 milioane de euro, iar la sfârşitul anului fiscal 2010 număra 393 angajaţi.

Acum trei luni, şi compania importatoare şi distribuitoare de materiale pentru decoraţiuni interioare Piritex, controlată de omul de afaceri ploieştean Petrică Uşurelu a intrat în insolvenţă.

Cauzele principale pentru care s-a luat decizia cererii insolvenței în cazul Proges sunt reducerea sau anularea limitelor de credit furnizate de companiile de asigurări furnizorilor, recuperarea cu mare întârziere a banilor din piaţă, reducerea vânzărilor pe fondul crizei economice, dar în special creșterea ponderii creanțelor litigioase (foarte multe firme de construcții sau clienți revânzători au intrat la rândul lor în insolvență).

”Toate acestea sunt caracteristici generale ale mediului de afaceri în această perioadă și au ca efect lipsa lichidităţilor, făcând imposibilă achitarea datoriilor companiei. Este ceea ce s-a întâmplat și în cazul Proges. Tocmai de aceea credem că implementând un plan de reorganizare adecvat vom reuși să readucem compania pe profit, iar Proges va fi în continuare un important jucător economic”, a declarat Radu Lotrean, Coordonatorul Departamentului de Ofertare al Casei de Insolvență Transilvania.
 
Managementul Proges își exprimă încrederea că, alături de Casa de Insolvență Transilvania, va continua procesul de restructurare a activității companiei, având ca principal scop ieșirea cât mai rapidă din starea de reorganizare judiciară. Strategia de dezvoltare şi extindere a activităţii comerciale pe piaţa românească va continua conform planurilor, vizând reducerea costurilor operaționale într-un mod sustenabil, dar mai ales creșterea vânzărilor și îmbunătățirea profitabilității.

Proges este principalul distribuitor al materialelor pentru amenajări interioare, parchet laminat, parchet masiv și stratificat, mochetă, covoare, pardoseli PVC, uși de interior, perdele, draperii și tapet. Proges are 25 de magazine și centre logistice, precum si o rețea de peste 1000 de clienți revânzători pe tot teritoriul țării.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă în România. RO-ALERT după noi atacuri cu drone în apropiere de graniţa cu Ucraina României – Ce a spus MAPN
Alertă în România. RO-ALERT după noi atacuri cu drone în apropiere de graniţa cu Ucraina României – Ce a spus MAPN
Ministerul Apărării Naţionale a informat că, marţi dimineaţa, forţele Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din......
Trump critică dur NATO pentru că aliaţii nu au venit în ajutorul SUA în războiul cu Iran. Președintele SUA evocă „subiectul” Groenlanda
Trump critică dur NATO pentru că aliaţii nu au venit în ajutorul SUA în războiul cu Iran. Președintele SUA evocă ...
Preşedintele american Donald Trump i-a criticat din nou luni pe aliaţii din NATO care nu au venit în ajutorul Statelor ...
Academia Română îşi alege conducerea
Academia Română îşi alege conducerea
Vicepreşedinţii Academiei Române Marius Andruh şi Mircea Dumitru candidează marţi pentru funcţia de preşedinte al ...
Strâmtoarea Ormuz – Vot marţi în Consiliul de Securitate al ONU pentru a elibera culoarul
Strâmtoarea Ormuz – Vot marţi în Consiliul de Securitate al ONU pentru a elibera culoarul
După mai multe amânări, Consiliul de Securitate al ONU urmează să se pronunţe marţi asupra unui proiect de rezoluţie ...