Un angajat al „Protecţiei Copilului” Vaslui este judecat pentru pornografie cu copii

Un bărbat din Bârlad este acuzat de procurori pentru pornografie infantilă. Autorităţile au descoperit că acesta deţine 1000 de materiale pornografice cu copii, scrie bunadimineatabarlad.ro.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 13:28

Andrei B., în vârstă de 31 de ani, a fost angajat la „Protecţia Consumatorului” din Vaslui. Acesta este însurat şi are două fiice. Poliţiştii nu au descoperit în materialele pornografice ale acestuia apariţia vreunui copil de care are grijă.

Bărbatul a fost trimis în judecată pe 14 decembrie. Potrivit judecătorilor acesta a accesat din luna septembrie 2011 nu mai puţin de 1.142 de filmuleţe porno cu minori.

„Andrei B. de 31 de ani, din Bârlad a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, faptă prevăzută de articolul 51 din legea 161/2003”, a precizat Mihaela Iosipescu, procuror şef al DIICOT Vaslui.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă între 3 şi 11 ani de închisoare.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina şi SUA vor ca războiul să se încheie „înainte de iarnă”
Ucraina şi SUA vor ca războiul să se încheie „înainte de iarnă”
Kievul şi Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie "înainte de iarnă", potrivit unui comunicat al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marţi în......
Leul a trecut pe roşu. Euro sare peste maximul istoric de la cursul BNR – Ce se întâmplă pe interbancar în această dimineaţă (curs valutar interbancar 23 septembrie 2026)
Leul a trecut pe roşu. Euro sare peste maximul istoric de la cursul BNR – Ce se întâmplă pe interbancar în această ...
Curs valutar interbancar - Euro sare, pe piaţa interbancară, peste pragul de 5,27 lei, depăşind cea mai mare valoare ...
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină din SUA
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marţi favorabil unei interdicţii privind exporturile de motorină ...
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marţi, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, ...