Un aparat de fotografiat Leica, vândut la licitaţie cu preţul record de 2,16 milioane de euro

Economica.net
12 05. 2012
aparat_foto_leica_09115600

Scos la vânzare cu un preţ minim de 300.000 de euro şi estimat între 600.000 de euro şi 800.000 de euro, aparatul Leica 0-Serie Nr. 116 a fost vândut cu 1,8 milioane de euro, iar preţul final, care include taxele aferente, este de 2,16 milioane de euro.

Precedentul record mondial de preţ a fost stabilit în 2011, când un aparat produs de aceeaşi companie germană, Leica 0-Serie Nr.117, a fost vândut cu 1,32 milioane de euro în cadrul unei licitaţii organizate tot de Galaria WestLicht, una dintre cele mai reputate companii din lume din domeniul fotografiei, condusă de Peter Coeln.

Doar 25 de prototipuri din această serie au fost fabricate de Leica, înainte ca firma germană să treacă la producţia de serie doi ani mai târziu, în 1925.