Un avion KLM a efectuat primul zbor comercial din lume în care s-a folosit combustibil sintetic

O aeronavă a companiei aeriene KLM alimentată cu combustibil sintetic a transportat luna trecută pasageri din Amsterdam la Madrid, fiind primul zbor din lume operat cu kerosen sintetic, au anunţat luni Guvernul olandez şi operatorul aerian, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 08 feb. 2021, 18:01
Un avion KLM a efectuat primul zbor comercial din lume în care s-a folosit combustibil sintetic

Dezvoltarea şi implementarea alternativelor sintetice şi a biocombustibilului sunt văzute ca esenţiale pentru eforturile pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în aviaţie.

Avionul KLM a folosit un mix obişnuit de combustibil cu 500 de litri kerosen sintetic produs de Royal Dutch Shell cu dioxid de carbon, apă şi surse de energie regenerabile, alături de combustibilul obişnuit pentru alimentarea aeronavei, se arată în comunicat.

„O industrie aviatică mai sustenabilă reprezintă o provocare crucială pentru toţi. Astăzi, cu acest zbor, pentru prima dată în lume, intrăm într-un noul capitol al aviaţiei”, a afirmat ministrul olandez al Infrastructurii, Cora van Nieuwenhuizen.

„Combustibilul sustenabil va avea probabil cea mai mare contribuţie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul noilor flote de aeronave. Tranziţia de la combustibilii fosili la alternative durabile este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă industria”, a apreciat Pieter Elbers, şeful KLM, divizia olandeză a companiei aeriene Air France KLM.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...