Un avion s-a prăbuşit în nord-estul Afganistanului; autorităţile ruse anunţă dispariţia de pe radar a unei curse-charter

21 01. 2024
afganistan

Autorităţile ruse au mai spus că este vorba de un zbor charter de ambulanţă care venea din India, via Uzbekistan, având ca destinaţie Moscova şi că avionul este un aparat de producţie francez Dassault Falcon 10, din 1978.

Un avion s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili provinciali citaţi de Reuters şi AFP, fără a face alte precizări.

Poliţia a primit informaţii de la localnici, dar nu a putut fi stabilit locul exact al prăbuşirii, nu se ştie nimic despre victime şi despre ce avion este vorba.

Incidentul s-a produs în cursul nopţii în provincia Badakhshan, care are graniţă cu Tadjikistan, China şi Pakistan şi este traversată de masivul Hindu Kush, cu vârfuri de peste 7000 de metri.

Zona prăbuşirii se află la circa opt ore pe şosea de capitala provincială Faizabad, a menţionat pentru France Presse Zabihullah Amiri, responsabil al departamentului de informaţii al provinciei