Un avocat din Gorj a fost acuzat de escrocherii imobiliare

O femeie din Târgu Jiu a solicitat luni, excluderea unui avocat din Baroul Gorj, pe motiv că acesta ar fi încercat să ia apartamentul soţului ei, scrie rtvonline.rtv.net.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 09:03

Femeia, în vârstă de 55 de ani, l-a acuzat pe avocat că a încălcat legea cu scopul de a-i sustrage imobilul.

Târgujianca s-a făcut foc şi pară atunci când a aflat că deşi fusese chemată la şedinţa publică la ora 13.30, aceasta avusese loc cu o jumătate de oră mai devreme.

Femeia a declarat că apartamentul fostului ei soţ, care a decedat în 2006, a intrat în mod ilegal în posesia mamei avocatului, după ce s-a semnat o convenţie cu actuala soţie a decedatului.

Când a sosit momentul ca cei trei copii ai bărbatului decedat, să împartă averea, au aflat că nu mai au ce să împartă.

Avocatul a fost acuzat că a avut o dublă calitate în cadrul aceluiaşi proces.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Trump a spus în fața Adunării Generale a ONU că regimul comunist cubanez va cădea în urma presiunilor americane
Preşedintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eşuat şi că libertatea va ajunge pe insula condusă de comunişti, într-un discurs susţinut marţi la ONU, prin care a......
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev a petrecerilor organizate după nunta lui Donald Trump Jr
Un senator republican cere Congresului SUA declanșarea unei anchete privind plata de către omul de afaceri rus Umar Kremlev ...
Senatorul republican John Curtis a cerut marţi o anchetă a Congresul american privind plata de către un afacerist rus ...
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie ...
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...