Un braconier din Timişoara a fost împuşcat în coaste

În cursul dimineţii de vineri, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a ajuns la Spitalul Municipal din Timişoara, după ce a fost împuşcat în coaste.
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 14:29

Bărbatul a ajuns la spital cu plăgi intercostale, însă a refuzat să colaboreze cu poliţiştii. Bărbatul este cercetat de braconaj, deoarece a fost prins, zilele trecute, împreună cu alte persoane care deţineau o puşcă de vânătoare, trei cuţite, cartuşe şi faruri folosite la braconaj, scrie adevarul.ro.

Poliţiştii au găsit atât arma, cât şi suspectul, care a fost reţinut pentru omor calificat.

În urma anchetei, se pare că bărbatul a fost împuşcat cu bile de cauciuc.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările de motorină adusă pe mare în România au crescut cu 25% în acest an. Arabia Saudită a fost prima sursă
Livrările de motorină adusă pe mare în România au crescut cu 25% în acest an. Arabia Saudită a fost prima sursă
În primele cinci luni ale anului 2026, volumele de motorină aduse pe cale maritimă în porturile românești a crescut cu un sfert față de primele cinci luni ale anului trecut, potrivit datelor......
Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare – surse Reuters
Rusia își va reduce în iunie exporturile de petrol, pentru a-și crește capacitatea internă de rafinare – surse ...
Rusia ar urma să-şi reducă exporturile de ţiţei, pe fondul planurilor de a creşte capacitatea rafinăriilor în iunie, ...
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că în perioada 08 iunie – 03 iulie a.c. românii pot investi în titlurile ...
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii Ormuz
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii ...
Uniunea Europeană a anunţat luni că a adoptat sancţiuni împotriva a doi indivizi şi a unei entităţi din Iran, din ...