Un călător a pulverizat gaze de natură neidentificată în metrou

Economica.net
16 08. 2018
metrou_blitztv_unirii__1_63134900

„Metrorex anunţă că astăzi (joi, n.r.), 16.08.2018, la ora 18:00, în trenul de metrou care circula din direcţia Pipera spre Berceni, un călător a pulverizat gaze de natură neindentificată (tip spray). Personalul de conducere a trenului, avizat de călători prin sistemul de alarmă din tren, a decis debarcarea tuturor călătorilor în staţia Unirii 2 şi retragerea trenului la depou pentru eventuale cercetări făcute de organele abilitate”, precizează compania, prin intermediul unui comunicat.

Reprezentanţii Metrorex au apelat numărul naţional de urgenţă 112 şi Serviciul Poliţiei Metroului pentru depistarea persoanei care a provocat incidentul.

Poliţiştii fac investigaţii în vederea identificării şi depistării unei persoane care a pulverizat conţinutul unui spray iritant-lacrimogen într-o garnitură de metrou ce se afla la Staţia Unirii 2, după care a fugit.