Un CAR pentru firme funcţionează de 6 ani în Cluj

03 10. 2012
bani_lei_romanesti_81507600

Fondul Privat Comercial este, de fapt, un fond închis de investiţii (care nu emite continu titluri ca un fond mutual denumit deschis), autorizat de autoritatea pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi administrat de Globinvest din Cluj Napoca, una dintre cele mai mari societăţi româneşti de administrare a investiţiilor.

Circa 38% din activele nete de 17,9 milioane de lei ale Fondului Privat Comercial (FPC) sunt efecte de comerţ, mai precis bilete la ordin, în majoritatea lor chiar ale celor 12 firme care sunt şi investitori în fond.

„Majoritatea investitorilor au beneficiat de această modalitate de finanţare reciprocă, mult mai rapidă decât cea prin bănci. În general investitorii în FPC sunt şi beneficiari ai finanţărilor obţinute prin fond“, a declarat Ilie Cenan, preşedintele Globinvest, pentru ECONOMICA.NET.

Mecanismul este simplu: „o firmă investitoare în Fondul Privat Comercial (FPC) emite un bilet la ordin (BO) în favoarea Fondului. Fondul Privat Comercial (FPC) pune la dispoziţie finanţarea solicitată de investitor şi apoi scontează (vinde, n.r.) la bancă titlul de credit, obţinând la rândul său lichidităţi“, explică preşedintele Globinvest.

Emitentul BO poate să nu fi fost investitor în FPC, dar a scontat biletul la ordin (BO) în favoarea unui investitor la Fond, care la rândul său, îl va sconta la Fond, mai adaugă Ilie Cenan. Pentru a-şi asigura lichidităţile necesare, Fondul îşi păstrează o parte din resurse în cash şi în depozite bancare. La 30 iunie, 29% din activele FPC erau în depozite bancare.

La 31 decembrie 2006, în primul an de activitate al Fondului, peste 70% din activele sale de 18,9 milioane de lei erau bilete la ordin. Dintre cei 64 de investitori ai fondului, 22 erau persoane juridice.

Un an mai târziu, peste 94% din activele de 27,6 miliane de lei erau bilete la ordin.

Numărul investitorilor în FPC a scăzut în ultima vreme, din cauza mediului economic nesigur, în care „antreprenorii se feresc să se îndatoreze. Nesiguranţa privind direcţia spre care se îndreaptă economia şi ritmul în care evoluează îi descurajează să facă cheltuieli“, observă Ilie Cenan.

Garanţii

Gloninvest spune că face analiza emitentului biletelor la ordin şi după constituirea unor garanţii, inclusiv prin ipoteci de rang II, potrivit prospectului fondului.

Finanţările prin FPC sunt mai scumpe decât creditele bancare, dar se obţin mai repede. Randamentele plasamentelor  în cele 42 de bilete la ordin din portofoliul fondului la 30 iunie 2009, egale cu costul debitorilor investitori, variau între 14,5% şi 16%, scadenţele acestora fiind de două şi de trei luni faţă de data achiziţiei, potrivit raportului Globinvest pe Semetrul 1 2009.

Trei bilete la ordin, în valoare totală de şase milioane de lei, acopereau atunci 29% din activele fondului, care a manifestat o reticenţă similară cu aceea a băncilor la acordarea de finanţări.

3 ani mai târziu, 4 bilete la ordin acopereau peste 20% din active, dar randmanetele variau între 12,5 şi 14%, din cauza scăderii cererii.

Cu active totale administrate de aproape 58 de milioane de lei, Globinvest este a a doua cea mai mare societate de profil românească nebancară.