Un dezvoltator imobiliar obține în justiție dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Reacția lui Nicușor Dan: Un semnal foarte prost. Arată că intimidarea funcționează

Dezvoltatorul imobiliar One Mircea Eliade Properties a câştigat în instanţă un proces în care a solicitat dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, înfiinţată de actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 21 dec. 2023, 19:00
Un dezvoltator imobiliar obține în justiție dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Reacția lui Nicușor Dan: Un semnal foarte prost. Arată că intimidarea funcționează

Decizia a fost dată miercuri de Judecătoria Sectorului 5 şi nu este definitivă.

„Respinge ca neîntemeiată excepţia invocată de către pârâtă a lipsei interesului reclamantei în formularea cererii principale. Admite în principiu cererea de intervenţie principală, formulată de numitul Călina Virgil, respingând, pe cale de consecinţă, excepţia invocată de către pârâtă a lipsei interesului intervenientului în formularea cererii de intervenţie principală. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzelor obiect al dosarelor nr.32311/3/2019, nr.15801/211/2022 şi nr.18255/3/2023 (privitor la cererea principală) şi nr.26938/3/2015 (privitor la cererea de intervenţie principală). Admite cererea principală având ca obiect dizolvare persoană juridică, formulată de reclamanta One Mircea Eliade Properties SRL, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Admite cererea de intervenţie principală având ca obiect dizolvare persoană juridică, formulată de intervenientul Călina Virgil, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Dispune dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul”, se arată în hotărârea instanţei.

Judecătorii au mai decis ca Asociaţia Salvaţi Bucureştiul să fie lichidată, fiind numit ca lichidator societatea Fast Insolv IPUR.

„Dispune înscrierea menţiunii dizolvării Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Dispune parcurgerea procedurii de lichidare a asociaţiei. Numeşte lichidator, în vederea îndeplinirii operaţiunilor de lichidare a asociaţiei, societatea Fast Insolv IPUR (nr.200 din listă – secţiunea a II-a A Societăţi profesionale cu personalitate juridică), cu sediul în Bucureşti, Str. Cultul Patriei, nr.38 bis, et.I, ap.2, sector 3. Stabileşte un onorariu provizoriu al lichidatorului de 2.000 lei, în sarcina reclamantei şi a intervenientului, în mod egal, câte 1.000 lei, fiecare. Dispune publicarea dizolvării asociaţiei, pentru un termen de 6 luni, conform art.65 din O.G. nr.26/2000. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, pentru părţi şi pentru Ministerul Public”, a mai decis instanţa.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a fost înfiinţată de Nicuşor Dan, însă acesta nu mai face parte din organizaţie din momentul în care a devenit primar general al Capitalei.

Asociaţia a câştigat numeroase procese în instanţe împotriva unor dezvoltatori imobiliari sau Primării din Capitală. Recent, asociaţia a obţinut la Tribunalul Bucureşti anularea PUZ Parcul Tineretului, care permitea construirea de imobile pe zeci de hectare din parc.

Reacția lui Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a calificat, joi, drept „un semnal foarte prost” decizia instanţei de dizolvare a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

El a susţinut că în ultimii doi ani dezvoltatorii imobiliari au început să dea în judecată ONG-urile, motiv pentru care, în momentul de faţă, nu mai contestă aproape nimeni documentaţiile de urbanism sau autorizaţiile pe care le obţin dezvoltatorii.

„Este o chestiune foarte gravă de sistem, în sensul că, de un an – doi, dezvoltatorii încep să dea în judecată fie ONG-urile puţine care îi mai contestau, fie asociaţiile de proprietari sau cetăţenii vecini care îi contestă, ameninţând ONG-urile cu desfiinţarea şi cetăţenii cu mari cheltuieli de judecată. Şi, din păcate, intimidarea aceasta funcţionează şi aproape că nu mai avem pe nimeni care să conteste documentaţii de urbanism sau autorizaţii pe care le obţin dezvoltatorii”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă.

Primarul general a subliniat că este important să „existe un control civic” pe zona de urbanism, iar asociaţiile au nevoie de sprijin în acest sens.

„E foarte bine că judecătorii au salarii mari, dar să dai cheltuieli de judecată de 70.000 – 100.000 de lei pentru un dosar în care se contestă o autorizaţie, mi se pare absurd. Nu am văzut o solidaritate cu aceste ONG-uri. De exemplu, un ONG cu care am colaborat în perioada în care eram ONG-ist, Asociaţia ‘Miliţia Spirituală’, a fost desfiinţat pentru că nu a avut 30.000-40.000 de lei. Pur şi simplu, nu a avut aceste cheltuieli de judecată şi s-a obţinut, definitiv, desfiinţarea sa în instanţă”, a transmis el.

Nicuşor Dan a menţionat că a înfiinţat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în ianuarie 2008, dar s-a retras din aceasta în momentul în care a devenit primar.

„Există litigii importante pe care asociaţia le-a deschis şi care ar dispărea dacă asociaţia dispare. De exemplu, litigiul pe Visarion sau litigiul pe PUZ Parcul Tineretului sau nişte litigii pe Cathedral Plaza, pe Kiseleff 45. Nu ştiu care este motivul pentru care s-a pronunţat această decizie. Cred că este vorba de nişte cheltuieli de judecată care au fost dispuse într-un litigiu pe care l-a pierdut şi n-a putut să le plătească”, a precizat primarul general.

El a menţionat că în perioada în care a făcut parte din asociaţie s-au pierdut puţine litigii, iar atunci când s-a întâmplat acest lucru cheltuielile de judecată au fost de ordinul 3.000 – 4.000 de lei, sume care au putut fi achitate.

„Din punct de vedere moral, în momentul în care Inspectoratul de Stat în Construcţii nu te atacă, prefectul nu te atacă, Parchetul nu te atacă, e imoral ca oamenii aceştia să se ducă împotriva singurelor structuri firave, de doi-trei oameni, care trăiesc din voluntariat şi să le atace. (…) Am avut în urmă cu aproximativ zece luni o lege profund imorală, care a fost votată şi care a spus că oricine are voie să conteste într-un an (autorizaţiile de construire şi documentaţiile de urbanism suspectate că ar încălca legea – n.r.), iar un ONG are voie să conteste în două luni. Adică a fost un semnal foarte prost pe care Parlamentul însuşi l-a dat mediului asociativ. Asta, după ce au fost câteva sute de asociaţii care au solicitat ca această lege să nu treacă”, a explicat primarul general.

Potrivit lui Nicuşor Dan, este important să existe un echilibru în zona de urbanism, iar societatea civilă să aibă posibilitatea să conteste anumite documentaţii, în condiţiile în care Inspectoratul de Stat în Construcţii sau prefectul nu fac acest lucru.

„Este vorba de un echilibru în funcţionarea unui domeniu din ţara asta foarte important. Noi locuim în case. E important să fie legală construirea, să nu cadă casele peste noi şi să nu ne blocăm în trafic, pentru că unii fac ansambluri de blocuri pentru zeci de mii de oameni şi nu fac şcoli şi drumuri pentru ele. E un domeniu foarte important. Se vede cu ochiul liber că ISC a abandonat demult lupta, ca să nu spun că e complice. Prefectul nu are niciun fel de interes să facă asta – ne uităm doar la PUZ-urile de sector – şi atunci este esenţial pentru echilibrul democratic să existe nişte actori care să o facă”, a subliniat primarul general.

Te-ar mai putea interesa și
Tehnologia de carbon care, printre altele, ar putea asigura viitorul motorului termic, se testează în România
Tehnologia de carbon care, printre altele, ar putea asigura viitorul motorului termic, se testează în România
La rafinăria Petrobrazi se testează o tehnologie de captare și utilizare a carbonului, un proiect de cercetare cofinanțat de Comisia Europeană care, dacă își va dovedi viabilitatea în......
Peste nouă din zece breşe de securitate, detectate în 2023, au fost motivate financiar (analiză)
Peste nouă din zece breşe de securitate, detectate în 2023, au fost motivate financiar (analiză)
Majoritatea breşelor de securitate (94%), descoperite în 2023, la nivel global, au fost motivate financiar, iar peste 70% ...
CNPP: 11.471 de beneficiari de pensii de serviciu, în aprilie 2024
CNPP: 11.471 de beneficiari de pensii de serviciu, în aprilie 2024
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane ...
Loteria Română: Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc
Loteria Română: Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de ...