Un director din cadrul companiei OpenAi i-a transmis lui Musk că firma nu e de vânzare, după ce magnatul a făcut o ofertă de 97,4 miliarde de dolari

Compania americană OpenAI, al cărui instrument conversaţional ChatGPT a marcat apariţia AI generative în rândul publicului larg în 2022, "nu este de vânzare", a afirmat marţi unul dintre directorii companiei, la câteva ore după ce miliardarul Elon Musk a lansat o ofertă de preluare cu o valoare de 97,4 miliarde de dolari, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 feb. 2025, 19:05
Un director din cadrul companiei OpenAi i-a transmis lui Musk că firma nu e de vânzare, după ce magnatul a făcut o ofertă de 97,4 miliarde de dolari

„OpenAI nu este de vânzare şi orice sugestie contrară este una înşelătoare”, a declarat presei Chris Lehane, vicepreşedinte pentru afaceri publice la OpenAI, cu ocazia unui eveniment organizat la Paris, pe marginea unui summit mondial dedicat inteligenţei artificiale.

Potrivit Wall Street Journal şi New York Times, un grup de investitori condus de Elon Musk a prezentat luni Consiliului de Administraţie de la OpenAI o ofertă de 97,4 miliarde de dolari pentru preluarea companiei. Această ofertă, nesolicitată, a fost lansată într-un moment în care directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, care este marţi la Paris la summitul AI, încearcă să strângă bani şi să-şi transforme startup-ul într-o companie cu scop lucrativ.

Este vorba în primul rând de o propunere „care vine de la un concurent, care are dificultăţi în a ne urmări la nivel tehnologic şi a rivaliza cu noi pe piaţă”, a precizat Chris Lehane.

Elon Musk, care este unul dintre co-fondatorii OpenAI, îl atacă în mod regulat pe Sam Altman, pe care îl acuză în special că a deviat de la misiunea iniţială a startup-ului, concentrată pe dezvoltarea raţională a AI. Musk este el însuşi parte interesată în cursa pentru inteligenţa artificială (IA), după ce a creat în 2023 o companie proprie de inteligenţă artificială, xAI.

Miliardarul apropiat de preşedintele SUA, Donald Trump, a demarat în luna decembrie o nouă luptă împotriva OpenAI, solicitând justiţiei americane să împiedice transformarea startup-ului într-o companie cu scop lucrativ.

OpenAI susţine că are peste 300 de milioane de utilizatori activi săptămânal în întreaga lume şi peste un milion de clienţi plătitori.

Te-ar mai putea interesa și
Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile impuse de UE împotriva sa și cere despăgubiri
Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile ...
Tatiana Navka, soţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a iniţiat o acţiune în justiţie menită să anuleze sancţiunile Uniunii Europene impuse......
ANSVSA: Nu s-a decis vaccinarea în masă a ovinelor. Instituția așteaptă acordul Comisiei Europene
ANSVSA: Nu s-a decis vaccinarea în masă a ovinelor. Instituția așteaptă acordul Comisiei Europene
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) precizează că nu s-a decis vaccinarea ...
Alexandru Nazare: Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient produs disponibil
Alexandru Nazare: Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient ...
Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient produs disponibil, ...
Prețul motorinei tocmai a sărit pragul de 10 lei pe litru, la unul dintre lanțurile mari din România
Prețul motorinei tocmai a sărit pragul de 10 lei pe litru, la unul dintre lanțurile mari din România
Lukoil România, unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanți de pe piața locală, a crescut azi prețul motorinei ...