Un dispozitiv NATO pentru neutralizarea minelor ar fi fost descoperit în zona gazoductului Nord Stream 1 în 2015 – Gazprom

Un purtător de cuvânt al gigantului energetic rus Gazprom, Serghei Kuprianov, a declarat luni că un dispozitiv pentru neutralizarea minelor, aparţinând NATO, ar fi fost descoperit în zona gazoductului Nord Stream 1 în 2015, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 oct. 2022, 22:20
Un dispozitiv NATO pentru neutralizarea minelor ar fi fost descoperit în zona gazoductului Nord Stream 1 în 2015 - Gazprom

În 2015, în timpul inspecţii la gazoductul Nord Stream 1, efectuată de specialişti Gazprom, a fost descoperit un dispozitiv subacvatic de neutralizarea minelor, care, după cum a declarat ulterior NATO, „s-ar fi pierdut în cursul unor exerciţii”, a declarat luni Serghei Kuprianov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS.

„Acest caz este binecunoscut. La 6 noiembrie 2015, în timpul unei inspecţii vizuale planificate a gazoductului Nord Stream 1, a fost descoperit dispozitivul subacvatic al NATO Sea Fox. Se afla în spaţiul dintre conductele de gaz, clar lângă una dintre ramuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom la postul de televiziune Rossia-24.

„NATO a declarat că declanşatorul subacvatic fusese pierdut în timpul unor exerciţii. Iată ce exerciţii are NATO, când un dispozitiv exploziv militar este amplasat exact sub gazoductul nostru”, a adăugat Kuprianov.

Kuprianov mai susţine că dispozitivul a fost scos din apă şi neutralizat de forţele armate ale Suediei, iar transportul de gaze, întrerupt din cauza incidentului, a fost ulterior reluat.

Scurgeri enorme din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, la 26 septembrie, au fost provocate, conform datelor preliminare, de explozii subacvatice la cele două conducte, relatează AFP.

Anterior, Rusia acuzase SUA de implicare în sabotarea celor două gazoducte, ceea ce Washingtonul a negat, conform agenţiei de presă franceze.

Incidentul survine pe fondul invaziei neprovocate şi nejustificate declanşate de Rusia la 24 februarie în Ucraina în ceea ce este un război de cucerire, primul de acest gen după cel de-al Doilea Război Mondial.

Agresiunea asupra unui stat suveran a atras sancţiuni drastice împotriva Rusiei din partea Occidentului, care susţine, în special, cu arme Ucraina, victima acestui război.

Pe fondul eşecurilor pe câmpul de luptă, Moscova a suspendat livrările de gaze către Europa prin Nord Stream 1 la începutul acestei luni, pe termen nedefinit, sub pretextul unor probleme tehnice, în condiţiile în care gazoductul Nord Stream 2 nu a intrat niciodată în funcţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP....
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele ...
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...