TRAGEDIE Un băiat de 16 ani a murit la Oradea după ce a alergat la crosul pentru Ziua Naţională

Un tânăr în vârstă de doar 16 ani, din localitatea Budoi, judeţul Bihor, a murit în urma unui stop cardio-respirator, imediat ce a terminat de alergat la crosul organizat miercuri în Parcul I.C Brătianu din Oradea. La cros au participat 200 de elevi din judeţ şi a fost organizat pentru a sărbători Ziua Unirii.
Economica.net - J, 01 dec. 2011, 11:51

Ramona Bacter, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, a declarat că tânărului Gabriel Horvat i s-a făcut rău brusc. „I s-a acordat imediat primul ajutor, o ambulanţă fiind prezentă, ca în fiecare an, la crosul organizat pentru a marca Ziua Naţională”, a mai adăugat Ramona Bacter. Însă, din nefericire, băiatul nu a mai putut fi salvat.

„Pacientul a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe pediatrie de la Spitalul Municipal din Oradea, în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea, însă fără rezultat”, a declarat Hadrian Borcea, şeful UPU-S.M.U.R.D Bihor. Medicul nu a ştiut dacă băiatul avea probleme de sănătate care i-ar fi putut provoca moartea.

Crosul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, informează adevarul.ro.

Directorul DJST Bihor, Sorin Buhaş, a declarat că elevul de la Şcoala Generală din Budoi a concurat la grupa de vârstă 16-17 ani. „I s-a făcut rău la 10 minute după terminarea cursei de 1.200 de metri”, a mai adăugat acesta.

Buhaş a evidenţiat faptul că participanţilor li s-a solicitat o adeverinţă medicală, din care să reiese că sunt apţi, iar elevul a avut o asemenea adeverinţă.

Profesoara de limbă engleză a tânărului, Maria Coritar, a declarat că era un copil liniştit şi că nu părea să aibă probleme de sănătate.

În urma declaraţiilor unor surse neoficiale, s-a vehiculat că băiatul ar fi avut astm.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...