Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă din județul Timiș aparținând Comtim

Directorul Direcţie Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVASA) Timiş, Flavius Nicoară, a declarat, vineri, că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA) la suinele dintr-o exploataţie aparţinând SC Comtim, din localitatea Periam, după ce probele prelevate au fost trimise, pentru confirmare, la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti.
AGERPRES - vin, 28 feb. 2025, 17:54
Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă din județul Timiș aparținând Comtim

„În urma rezultatelor analizelor prin buletinele de analiză emise de IDSA Bucureşti a fost confirmată PPA la o exploataţie de suine aparţinând SC Comtim România – reproducţie din localitatea Periam. După confirmarea PPA a fost convocată şedinţa cu toţi membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor, în urma căreia s-a votat emiterea Hotărârii de aprobare a zonelor de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de PPA, a măsurilor de ucidere imediată, sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a materialelor de risc şi a aprobării Planului de măsuri în cazul confirmării bolii PPA la suinele din exploataţia amintită”, arată Flavius Nicoară, într-un comunicat, relatează Agerpres.

Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului PPA s-au stabilit zonele circulare de protecţie şi supraveghere, de 3 km şi, respectiv, 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană din Ferma Periam reproducţie, după cum urmează: zona de protecţie (0-3 km), localitatea Periam şi zona de supraveghere (3-10 km).

În zona de supraveghere intră localităţile Igriş, Variaş, Pesac şi Sânpetru Mare din judeţul Timiş şi localităţile Şeitin, Semlac, Secusigiu şi Satu Mare – judeţul Arad şi fermele comerciale Ferma Periam 1, Igriş 1, Igriş 2, Sânpetru Mare, care aparţin de SC Comtim România SRL şi Ferma SC DIROM PIGS SRL.

În cazul acestei confirmări, DSVSA Timiş va lua toate măsurile care se impun în conformitate cu actele normative în vigoare, Procedurile şi Manualul Operaţional pentru intervenţia în focarele de pestă porcină africană.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...