Un fost general NATO prezice un armistiţiu în Ucraina în 2023

 Un armistiţiu în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei poate fi aşteptat în 2023 sau chiar la jumătatea acestui an, a declarat un fost general al armatei germane şi al NATO, relatează luni DPA.
AGERPRES - lun, 02 ian. 2023, 12:03
Un fost general NATO prezice un armistiţiu în Ucraina în 2023

„Mă aştept să se întâmple la vară, când ambele părţi vor spune că războiul nu duce nicăieri”, a declarat Hans-Lothar Domröse pentru grupul media Funke. Cea mai probabilă perioadă pentru apariţia unui astfel de impas este între lunile februarie şi mai, a spus el.

„Acela va fi momentul pentru negocierea unui armistiţiu”, a spus Domrose, care a deţinut poziţii de rang înalt în cadrul forţelor internaţionale din Afganistan şi mai târziu în structurile de comandă ale NATO în Europa.

El a subliniat însă că un armistiţiu nu înseamnă pace. „Armistiţiu înseamnă că nu se mai trage. Negocierile vor dura probabil mult timp şi este nevoie de un mediator”, a afirmat fostul general, nominalizându-i printre posibilii candidaţi la conducerea negocierilor pe secretarul general al ONU Antonio Guterres, pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan sau pe premierul indian Narendra Modi.

Singurul lucru care mai rămâne de făcut este o soluţie negociată care este acceptabilă pentru ambele părţi, „deşi lui (Vladimir) Putin i-ar plăcea să aibă toată Ucraina, iar lui (Volodimir) Zelenski i-ar plăcea să elibereze toată Ucraina din nou”.

Ca o posibilă soluţie, Domrose a spus că preşedintele ucrainean ar putea renunţa la a cere reintegrarea imediată a unor teritorii ca Crimeea în Ucraina şi să fie de acord cu o perioadă de tranziţie pentru acest lucru.

Expertul de securitate Andras Racz, din cadrul Consiliului German pentru Relaţii Externe, a fost de acord că ar putea exista negocieri între Ucraina şi Rusia în vară.

„Sunt destul de sigur că până la sfârşitul anului vom avea un soi de armistiţiu, în urma căruia sperăm să nu mai existe deloc lupte, sau măcar mai puţine lupte”, a declarat Racz pentru grupul media.

El a spus că este improbabil ca Rusia să vrea să fie angajată într-un război intens înaintea sau în timpul alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc în 2024. De aceea el se aşteaptă ca Rusia să vrea să reducă intensitatea războiului în cursul lui 2023. „Asta s-ar putea întâmpla şi din cauza faptului că problemele cu aprovizionarea ale armatei ruse probabil se vor intensifica în vară”, a adăugat Racz.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister, a subliniat că Kremlinul nu poate şi nu trebuie să impună o pace dictatorială în Ucraina.

„Dacă şi când condiţiile pentru negocierea unui armistiţiu sunt întrunite, ţine numai de guvernul ucrainean să decidă”, a declarat McAllister pentru grupul Funke.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor......
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...