Un fost şef al Hidroelectrica a fost numit consilier al ministrului Economiei

Fostul director general al Hidroelectrica Traian Oprea a fost numit consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 12:32
Un fost şef al Hidroelectrica a fost numit consilier al ministrului Economiei

„Am colaborat bine cu Traian Oprea când am fost ministru al Economiei, iar el era director al Hidroelectrica”, a declarat Vosganian, vineri, pentru MEDIAFAX.

Ministrul a adăugat că va numi printre consilierii săi personali persoane cu competenţe în zona energetică şi că va anunţa în zilele următoare lista completă a acestora.

Vosganian a fost ministru şi în Guvernul Tăriceanu, deţinând din decembrie 2006 până în aprilie 2007 portofoliul Economiei şi Comerţului, iar în urma restructurării guvernamentale din 2007 a condus Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009. El a fost retras în 2009 pe poziţia de director general adjunct, preşedintele Traian Băsescu declarând atunci că şi-a folosit influenţa asupra Guvernului pentru înlocuirea lui Oprea.

Hidroelectrica este în insolvenţă din iunie anul trecut. Administratorul judiciar a companiei apreciază că Oprea şi alţi foşti şefi ai producătorului de energie controlat de Ministerul Economiei au adus prejudicii companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...