Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență

O firmă controlată de Ioan Mircea Bica, om cu experiență vastă în sectorul energetic și apropiat de și mai cunoscutul antreprenor Teofil Mureșan, primește licență de la ANRE pentru a fi furnizor de gaze.
Mihai Nicuţ - vin, 05 iun. 2026, 18:27
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență

“Licenţă pentru desfăşurarea activităţii de furnizare de gaze naturale operatorului economic MBK POWER ENERGY S.R.L”. Aceasta este una dintre deciziile adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ultima sa ședință, potrivit datelor de pe site-ul Autorității.

Cum numele companiei nu apare pe lista cu furnizori de gaze de pe site-ul ANRE, înseamnă că este vorba despre o licență pentru un nou furnizor, nu o re-înnoire a vreunui furnizor licențiat în trecut.

Conform datelor Termene.ro, firma este controlată 100% de Ioan Mircea Bica, un nume destul de cunoscut în piața de energie.  Bica are o experiență de cel puțin 30 de ani în sectorul energtic – a fost inginer la Transelectrica și mai apoi șef al Dispeceratului Energetic Teritorial Cluj. Ulterior, a fost CEO al cunoscutei companii Nova Power and Gas, din cunoscutul grup antreprenorial românesc E-Infra, fondat și patronat de cunoscutul om de afaceri clujean Teofil Mureșan, între 2016 și 2022. Este și acționar majoritar și CEO la Energo Power, o firmă specializată în domeniul infrastructurii energetice și al energiei regenerabile.

Firma care a primit acum licență de furnizare de gaze, MBK Power Energy, a fost implicată și în proiectul centralei noi de cogenerare de 3 MW electrici și 7 MW termici din Vatra Dornei, care funcționează de toamna trecută. Centrala a fost dezvoltată de o firmă a brokerului BRK din Cluj, BRK Cogen.

Compania BRK Power Energy, asociatul unic al BRK Cogen, era atunci condusă de Alina Pop, fost CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Electrogrup, cea mai mare companie din grupul E-Infra. Iar administrator al BRK Cogen este această firmă a lui Ioan Mircea Bica, MBK Power Energy, care a primit acum licența de furnizor de gaze de la ANRE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...