Un gigant american a pus cruce afacerii din România, oficial. Firma a fost dizolvată

Compania petrolieră americană Hunt Oil, a cărei afacere din România părea promițătoare în trecut, a murit oficial în România. Hunt Oil Company of România a fost dizolvată.
Mihai Nicuţ - vin, 23 mai 2025, 22:11
Un gigant american a pus cruce afacerii din România, oficial. Firma a fost dizolvată

Hunt Overseas Oil Company din Texas, asociatul unic al Hunt Oil Company of  Romania, a decis dizolvarea și lichidarea simultană a firmei din România, fără numirea unui lichidator. Toate activele rămase după lichidare vor fi transferate firmei-mamă din Statele Unite. Firma va fi radiată de la Registrul Comerțului din România.

Decizia a fost luată de compania americană în luna februarie, dar a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna aceasta.

Astfel, s-a pus oficial punct la o afacere demarată acum 15 ani, care părea să fie promițătoare. În anul 2010, americanii au preluat de la OMV Petrom participații de 50% la două zăcâminte pe care compania petrolieră românească le-a scos la vânzare, Adjud și Urziceni Est, iar ulterior au devenit și operatori în aceste zăcăminte.  În 2016 a început producția experimentală în zăcământul de la Padina, din sudul judeţului Buzău, descoperit la sfârşitul lui 2014, aceasta fiind ultima fază a etapei de explorare a unui zăcământ nou. Volumele au fost însă mici.

În 2022 și 2023, în perimetrul Urziceni au fost forate două sonde de explorare. Niciuna dintre ele nu a descoperit hidrocarburi și au fost abandonate, după cum a informat Petrom. Ca atare, în ianuarie 2025, cei de la Hunt Oil și-au notificat partenerii de la OMV Petrom că vor să se retragă din asociere. Americanii investiseră 86 de milioane de euro în cele două zăcăminte, mult mai mult decât obligațiile asumate.

Petrom a preluat cota de participație a Hunt Oil, fiind emisă și o hotârăre de Guvern în acest sens, iar o lună mai târziu, iată că firma a fost radiată. Potrivit calculelor Profit.ro, Hunt Oil Company a cumulat pierderi nete de 529 de milioane de lei în România, în perioada 2010-2023, doar în doi ani a avut profit.

Hunt Oil Company este una dintre cele mai mari companii petroliere independente din lume. Înființată în 1934, activitătile principale ale companiei se axează pe explorare și producție de țiței și gaze naturale în SUA și pe plan internațional. Zonele principale de activitate includ SUA și activități offshore la mare adâncime în Golful Mexic, Canada, Yemen și Peru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...