Un gigant din China investeşte peste un miliard de euro în fabrica de baterii Volkswagen din Valencia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/Volkswagen-masini-china-gotion-4657-630x420.webp)
Companiile din China îşi extind prezenţa în Europa înaintea implementării de către UE a legislaţiei care protejează industria blocului comunitar de importurile ieftine, inclusiv vehiculele electrice (EV) din China, care ameninţă să reducă cota de piaţă a Volkswagen şi a altor mari producători auto din UE, scrie Agerpres.
Investiţia dă posibilitatea Gotion să preia o participaţie de 49% în afacerea de baterii PowerCo din Valencia, în timp ce Volkswagen rămâne acţionar majoritar, a informat grupul german.
Fabrica va deveni un hub de producţie european de baterii de tip litiu şi fosfat de fier (LFP).
PowerCo, subsidiara Volkswagen responsabilă pentru dezvoltarea şi producţia de baterii, va investi 470 milioane euro în două unităţi ale Gotion, din Slovacia şi Maroc, obţinând o participaţie de 49% în fiecare.
Directorul de tehnologie al VW, Thomas Schmall, a afirmat că decizia „reprezintă un pas major pentru ambele companii şi le aduce mai aproape de vârful mobilităţii electrice”.
VW este cel mai mare acţionar al Gotion, cu o participaţie de 24%.
Prima uzină a PowerCo din oraşul german Salzgitter a început producţia la finalul lui 2025, iar o alta este în construcţie în St. Thomas, Canada.