Un grup de agricultori opriți înainte să organizeze un protest la reședința președintelui sudcoreean

Un grup de agricultori care cereau arestarea preşedintelui suspendat Yoon Suk Yeol s-au confruntat sâmbătă cu poliţia sud-coreeană, în încercarea de a organiza un protest cu tractoare la reşedinţa şefului statului, relatează Yonhap şi EFE.
AGERPRES - S, 21 dec. 2024, 12:35
Un grup de agricultori opriți înainte să organizeze un protest la reședința președintelui sudcoreean

Circa 30 de tractoare şi 50 de camioane afiliate cu Liga fermierilor coreeni au fost împiedicaţi de poliţie să se apropie mai mult de capitală, în jurul orei locale 12.00, au indicat grupul de agricultori şi poliţia.

Grupul intenţiona să defileze cu tractoarele până la reşedinţa preşedintelui din centrul capitalei, dar poliţia metropolitană le-a restricţionat deplasarea, invocând potenţialul impact asupra traficului.

Poliţia a aliniat mai multe autocare din dotare pentru a bloca o şosea din apropierea pasajului pe unde intenţionau să intre în oraş fermierii, determinând ambuteiaje în zonă.

Trei-patru tractoare au reuşit să intre totuşi în Seul, dar nu s-au operat arestări.

Fermierii au asigurat că intenţionează să continue marşul, denunţând încălcarea dreptului lor de a protesta.

Protestul are loc după suspendarea şefului statului, sâmbăta trecută, a urmare a tentativei sale eşuate de a impune legea marţială, pe 3 decembrie.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...