Un grup de stat va deveni al patrulea operator de telefonie mobilă din Ungaria

Un consorţiu de stat, care include şi Compania naţională de poştă (Magyar Posta), a câştigat licitaţia pentru a deveni al patrulea furnizor de servicii de telefonie mobilă pe piaţa din Ungaria, a anunţat marţi Autoritatea de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor din Ungaria, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 14:18

Potrivit autorităţii, consorţiul câştigător mai include şi firma de electricitate de stat MVN şi Banca publică de dezvoltare MFB Invest, a oferit 10 miliarde de forinţi (44 milioane de dolari) pentru o frecvenţă de 900 de MHz.

 

‘Ca urmare a licitaţiei, piaţa actuală formată din trei membri va permite intrarera celui de al patrulea furnizor’, a anunţat Autoritatea, precizând că aceasta va conduce la creşterea calităţii serviciilor şi stimulare competiţiei. În prezent, în Ungaria operează trei operatori de telefonie mobilă: Telenor ASA (Norvegia), Vodafone Group PLC (Marea Britanie) şi Magyar Telekom Nyrt. (companie deţinută de grupul german Deutsche Telekom AG).

 

Anterior, Autoritatea de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor din Ungaria a anunţat că a fost nevoită să respingă ofertele depuse de companiile RCS&RDS (România) şi Viettel (Vietnam).

 

 

RCS & RDS este un important furnizor de servicii de televiziune prin cablu în România şi Ungaria. Omul de afaceri Zoltan Teszari deţine 43% din RCS&RDS, ceilalţi acţionari sunt fondurile de investiţii Epic şi Quadrant şi câţiva oameni de afaceri români şi manageri ai firmei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului – Am întrebat 5 AI-uri şi iată ce au răspuns CHATGPT, Gemini, Claude, Perplexity şi Grok
Ce se va întâmpla cu leul în următoarele 30 de zile dacă Guvernul Siegfried Mureşan nu trece de votul Parlamentului ...
Cursul BNR euro/leu a atins cea mai mare valoare din istorie miercuri, 23 septembrie 2026, 5,2788 lei/euro. Precedentul maxim istoric fusese atins pe 6 mai 2026, un alt moment de criză politică,......
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
De la frigidere la jucării: Tranzacția anului prin care Jumbo preia fabrica Haier din Ploiești
Retailerul grec de jucării și produse pentru casă Jumbo cumpără fabrica de frigidere Haier din Ploiești, închisă ...
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Ajutor pentru Ucraina – Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro şi salută contribuţia financiară a Norvegiei
Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei ...
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Alertă de drone în Galaţi – România a ridicat două avioane F-16
Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de joi spre vineri, o ţintă aeriană la 20 kilometri ...