Un ieşean de 84 de ani face atletism de performanţă VIDEO

Un ieşean de 84 de ani face zilnic exerciţii fizice şi aleargă prin parc. Mai mult, acesta participă la concursuri de atletism, iar casa lui este un adevărat muzeu de trofee.
Ioana Rotariu - mie, 16 nov. 2011, 13:03

La cei 84 de ani ai săi, Neagu Mazilu continuă să uimească lumea. Este colonel în rezervă, iar cariera militară a încheiat-o la 57 de ani. La vârsta de 16 ani şi-a descoperit pasiunea pentru atletism.

„Sportul am început să-l practic din 1955-1957. Am trăit într-o familie de sportivi. Sportul este o mişcare, nu-ţi cere nimic. Am făcut rugby şi atlletism. Nu am putut să mă debarasez aşa usor de sport”, a spus Neagu Mazilu.

Locuinţa atletului a devenit un adevărat muzeu cu medalii şi diplome naţionale şi internaţionale. Vrea să mai adauge câteva, aşa că se antrenează zilnic. Când nu este vreme bună, îşi face antrenamentul în casă. Pe lângă program, bărbatul îşi respectă cu stricteţe şi masa. „Niciodată nu am luat alimentaţie specială. Mânânc mese regulate, dimineaţa, la prânz şi seara. Nu sare peste nicio masă”, a mai spus acesta.

Deşi este greu de crezut, una dintre cele mai bune performanţe ale veteranului a fost la Mediaş, în urmă cu doar câţiva ani, la Campionatul National de Maraton, unde a obţinut locul I.

Te-ar mai putea interesa și
BAT România marchează Ziua Mondială a Mediului prin progrese importante în gestionarea apei și un angajament ferm pentru protejarea mediului
BAT România marchează Ziua Mondială a Mediului prin progrese importante în gestionarea apei și un angajament ferm pentru ...
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită anual pe 5 iunie, BAT România își reafirmă angajamentul față de protejarea mediului, susținut de progresele semnificative realizate în......
Bulgaria nu poate evita procedura de deficit excesiv, anunţă ministrul Finanțelor de la Sofia
Bulgaria nu poate evita procedura de deficit excesiv, anunţă ministrul Finanțelor de la Sofia
Bulgaria nu va putea evita procedura de deficit excesiv (EDP) pe care Comisia Europeană se pregăteşte să o aplice, le-a ...
Anunţ de la Guvern: 33 de întreprinderi publice, identificate cu risc ridicat de guvernanţă, dintre care 20 cu risc imediat
Anunţ de la Guvern: 33 de întreprinderi publice, identificate cu risc ridicat de guvernanţă, dintre care 20 cu risc imediat
Un număr de 33 de întreprinderi publice de la nivel central au fost identificate cu risc ridicat de guvernanţă, cele ...
Ce spun Ucraina, Rusia, Nicuşor Dan şi Guvernul după ce o dronă marină a explodat în Portul Constanţa şi alte patru au fost descoperite lângă ţărm
Ce spun Ucraina, Rusia, Nicuşor Dan şi Guvernul după ce o dronă marină a explodat în Portul Constanţa şi alte patru ...
Ucraina dă explicaţii despre drona care a explodat în portul Constanţa. Forţele Navale ale Armatei Ucrainei au precizat ...