Un interlop a fost împuşcat în faţa unui bar din Timişoara VIDEO

În urma unei altercaţii care a avut loc în faţa unui bar din Timişoara, vineri dimineaţă, un tânăr a fost împuşcat în abdomen. Acesta a fost dus la spital de câţiva prieteni. Medicii i-au curăţat rana, dar băiatul a refuzat internarea şi nu a vrut să rămână în spital şi a plecat acasă, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 11:09

Bărbatul care l-a împuşcat pe tânăr a fugit imediat, fiind observat de un echipaj de poliţie, care a pornit în urmărirea lui. Poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical, dar nu au reuşit să-l prindă. Bărbatul a aruncat pistolul pe acoperişul unui garaj, după care s-a făcut nevăzut.

Victima a fost audiată de poliţişti, dar susţine că s-a autoaccidentat şi nu recunoaşte că a fost împuşcat. Victima se numeşte Marian Copuţ şi este unul dintre cei care a fost depistat sâmbăta noaptea într-o maşină care transporta o carabină, în apropierea fondului de vânătoare de la Pischia.

Poliţiştii au reuşit să identifice un suspect, dar nu se ştie sigur dacă el a tras în Marian Copuţ.

Te-ar mai putea interesa și
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei Rijeka din Croația. Unitatea va putea rafina de acum țițeiuri mai grele
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei ...
Compania croată INA, parte a grupului maghiar MOL, anunță că proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka a atins o nouă etapă importantă. După finalizarea cu succes a lucrărilor mecanice......
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo are probleme
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo ...
Implementarea Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) și a taxării digitale TollRo riscă să ...
Comisia Europeană și BEI au lansat Pactul european al investitorilor instituţionali
Comisia Europeană și BEI au lansat Pactul european al investitorilor instituţionali
Comisia Europeană (CE) şi Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) au lansat marţi Pactul european al investitorilor ...
Franța cere Comisiei Europene amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze naturale
Franța cere Comisiei Europene amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea adoptării regulilor ...