Un judecător federal a decis să suspende temporar interdicțiile impuse de Washington împotriva companiei Xiaomi

Bloomberg
Cristian Negrei -
S, 13 mart. 2021, 16:15
Un judecător federal a decis să suspende temporar interdicțiile impuse de Washington împotriva companiei Xiaomi

Un judecător federal a unui tribunal din Washington a decis vineri să blocheze inițiativa Departamentului american al Apărării de a restricționa dreptul cetățenilor americani de a deține și de a face tranzacții cu acțiunile companiei chinezești Xiaomi, pe care trebuiau să le cedeze într-un interval de timp, informează Bloomberg.

Această decizie a Departamentului Apărării a fost luată în ultimele luni ale administrației Trump, când a fost întocmită o lista de companii care ar avea legătură cu armata Partidului Comunist Chinez.Au fost stabilite restricții financiare care ar fi trebuit să între în vigoare săptămâna viitoare.

Vineri însă, judecătorul federal Judge Rudolph Contreras a decis să impună o interidictie temporară acesteiui ordin, însușindu-și teza susținută de Xiaomi, că această decizie luată de administrația Trump a fost una arbitrară și capricioasă și că lipsit compania chineză de dreptul de a beneficia de un proces corect.

Contreras a spus în proces că Xiaomi are șanse să câștige definitiv eliminarea sancțiunilor care i-au fost impuse și că a luat această decizie temporară pentru a preveni ca firma chineză să sufere daune ireparabile. După decizia luată de autoritățile americane, Xiaomi risca să fie delistată de pe bursele americane și ștearsă de pe indicii globali de piață.

În noiembrie 2020, fostul președinte american Dionald Trump a semnat un ordin prin care le interzicea americanilor să facă investiții în firmele chineze deținute sau controlate de forțele armate ale Partidului Comunist Chinez. Inițiativa lui Trump a venit ca un răspuns necesar pe care administrația sa a considerat că trebuie să-l dea împotriva unor practici de afaceri abuzive. Statele Unite au mai impus interdicții și asupra popularelor aplicații chinezești WeChat și TikTok, invocând amenințări la adresa securității naționale.

Judecătorul Contreras a respins aceste argumente în sentința pe care a dat-o vineri.

“Curtea este într-o oarecare măsură sceptică față de concluziile că subliecte care țin de securitatea națională ar fi implicate aici”, a scris el in decizie.

Compania Xiaomi a reacționat la această decizie printr-un comunicat transmis către Economica.net:

“Pentru Xiaomi este îmbucurător faptul că pe data de 12 martie, instanța a impus Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii să înlăture implementarea sau aplicarea desemnării Xiaomi ca o Companie Chineză Militară Comunistă. În urma prescrierii ordinului, instanța a anulat integral și cu efect imediat restricțiile Ordinului Executiv 13959 impuse cetățenilor SUA de a achiziționa titluri de valoare Xiaomi și cerința ca aceștia să își cedeze acțiunile.

Xiaomi reiterează faptul că este o corporație publică, pe acțiuni, condusă independent, care le oferă consumatorilor produse electronice doar pentru scopuri civile și pentru uz comercial.

Xiaomi consideră că decizia de a fi desemnată drept o Companie Chineză Militară Comunistă este arbitrară și tendențioasă, iar judecătorul a fost de acord cu punctul de vedere al companiei.

Xiaomi își va continua demersul și va cere instanței ca această desemnare să fie declarată ilegală și să fie înlăturată complet.

Xiaomi este o companie tânără și energică din domeniul tehnologiei. De-a lungul anilor, le-a oferit consumatorilor din întreaga lume produse electronice uimitoare, cum ar fi telefoane sau televizoare inteligente, la prețuri oneste.

Xiaomi vrea să colaboreze cu partenerii săi globali pentru a le permite oamenilor din întreaga lume să se bucure de o viața mai bună prin intermediul celor mai moderne tehnologii”, au declarat reprezentanții Xiaomi.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...