Un lobbist a formulat plângere penală împotriva Ursulei von der Leyen în afacerea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID

Un lobbist a depus o plângere penală în Belgia împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care şi-ar putea vedea astfel imunitatea ridicată, iar SMS-urile pe care ea le-a schimbat cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, ar putea fi consultate de judecătorul însărcinat cu acest dosar legat de achiziţia vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană în numele statelor UE, a anunţat luni Euractiv.
AGERPRES - mar, 18 apr. 2023, 15:22
Un lobbist a formulat plângere penală împotriva Ursulei von der Leyen în afacerea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID

Afacerea contractului pentru vaccinurile Pfizer a făcut până în prezent obiectul unor plângeri administrative împotriva Comisiei Europene, mai ales pe lângă Mediatorul european şi Curtea de Justiţie a UE (CJUE). Dar acum este prima dată când Ursula von der Leyen este atacată personal în acest dosar.

Frédéric Baldan, un lobbist belgian acreditat pe lângă instituţiile europene, acuză că finanţele publice ale Belgiei au fost prejudiciate de negocierile pe care Von der Leyen le-a desfăşurat cu compania BioNTech/Pfizer pentru contractul semnat în 2021 de către executivul comunitar cu compania farmaceutică pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

El s-a constituit parte civilă şi a depus plângere pe 5 aprilie la tribunalul din Liege. Dosarul va fi instrumentat de judecătorul de instrucţie Frédéric Frenay, care ar putea cere ridicarea imunităţii Ursulei von der Leyen pentru a-şi putea desfăşura ancheta. Potrivit lobbistului belgian, preşedinta Comisiei Europene a acţionat în afara tratatelor europene şi a mandatului ei, a dat dovadă de lipsă de transparenţă administrativă şi a încălcat drepturile fundamentale.

Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (TFUE) precizează că UE are o competenţă de sprijin în domeniul sanitar. Instituţiile europene pot astfel „să desfăşoare acţiuni pentru sprijinirea, coordonarea sau completarea acţiunilor statelor membre”, nefiind vorba aşadar despre o competenţă exclusivă sau partajată.

Pe baza regulamentului european asupra furnizării de ajutoare de urgenţă, Comisia Europeană a fost mandatată de statele membre să încheie în numele lor contracte-cadru pentru achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19. Or, în acest acord, nicio atribuţie particulară nu i-a fost conferită preşedintei Comisiei, consideră reclamantul belgian.

„SMSgate ia o întosătură penală. Preşedinta Comisiei Europene este acuzată de ‘uzurpare de funcţie şi de titlu’, ‘distrugere de documente publice’ şi ‘preluare ilegală de interese şi corupţie’. (Afacere) de urmărit, la fel şi ancheta în curs a Parlamentului European”, a declarat la rândul ei eurodeputata ecologistă franceză Michele Rivasi.

Contractul pe care Comisia l-a convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021 este estimat la circa 35 de miliarde de euro.

Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost esenţiale în încheierea acelui contract, a relatat atunci The New York Times, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz ”administrare defectuoasă”.

În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Într-un raport publicat în septembrie 2022, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a menţionat că nu a primit nimic din informaţiile cerute asupra negocierilor preliminare.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană emite 11 miliarde euro, în cadrul primei sale tranzacţii sindicalizate pentru 2026
Comisia Europeană emite 11 miliarde euro, în cadrul primei sale tranzacţii sindicalizate pentru 2026
Comisia Europeană a colectat obligaţiuni ale UE în valoare de 11 miliarde euro, în cadrul primei sale tranzacţii sindicalizate pentru 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar....
Centura Azuga – Bușteni: Se cere o expertiză tehnică pentru continuarea proiectului, după surprizele din teren din urma defrișărilor
Centura Azuga – Bușteni: Se cere o expertiză tehnică pentru continuarea proiectului, după surprizele din teren ...
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu - Daniel Nanu, a anunțat miercuri că a fost pe teren, la Bușteni ...
Kazahii sunt îngrijoraţi după atacurile asupra petrolierelor. Ce le cer autorităţile din Kazahstan Europei şi SUA
Kazahii sunt îngrijoraţi după atacurile asupra petrolierelor. Ce le cer autorităţile din Kazahstan Europei şi SUA
Ministerul Afacerilor Externe al Kazahstanului a dat miercuri publicităţii o declaraţie oficială cu privire la incidentul ...
Fan Courier a devenit grup de firme, după ce a achiziționat și brokerul vamal Marian’s Trading. Afacerile Fan au ajuns la 310 milioane de euro, dar cu profit în scădere de 40% față de 2024
Fan Courier a devenit grup de firme, după ce a achiziționat și brokerul vamal Marian’s Trading. Afacerile Fan au ajuns ...
FAN Courier a încheiat anul 2025 cu afaceri de 1,546 miliarde lei (aproximativ 310 milioane euro), în creștere cu aproximativ ...