Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat – date luni, 2 martie 2026

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 994 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 15:18
Un miliard de lei. Un nou împrumut al statului, de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat - date luni, 2 martie 2026

MF a atras 569 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 173 luni, la un randament mediu de 6,64% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,120 miliarde lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 85 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni, scrie Agerpres.

De asemenea, ministerul a atras 425 milioane lei printr-o altă emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 53 de luni, la un randament mediu de 6,08% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 800 milioane lei, iar băncile au subscris 650 milioane de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 63,8 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 8 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma totală de 8 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 300 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna februarie 2026, de 7,7 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 12 martie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, cu scadenţa în 15 martie 2027, în sumă de 800 milioane de lei.

De asemenea, vor fi organizate 13 licitaţii pentru emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 7,2 miliarde lei, urmate a doua zi de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei, în 5 martie, trei de 400 milioane lei, în 2 martie, 12 martie şi 26 martie, două de 500 milioane lei, pe 16 martie şi 30 martie, patru de 600 milioane lei, în 9, 16, 19 şi 23 martie, una de 700 milioane lei, în 5 martie, şi două de 800 milioane lei, în 2 şi 9 martie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...