Un motociclist prins că a alergat cu 233 de km/h pe A3
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2013/09/moticiclist_47826200.jpg)
Un bărbat a fost depistat de poliţişti cu ajutorul aparatului radar, la km. 21, pe sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, conducându-şi motocicleta cu o viteză de 233 km/h.
Motociclistul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 de lei, conform legislaţiei în vigoare, precizează un comunicat al Poliţiei.
Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.